CNADNR îşi va elimina sau negocia contractele neperformante


Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va fi obligată, conform noului acord cu FMI, să îşi majoreze veniturile în 2011, una dintre metode fiind reconsiderarea contractelor dezavantajoase pentru companie.

Transporturile sunt unul din domeniile care vor fi incluse în acordul din aprilie cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, partea română obligându-se să continue procesul de eficientizarea a acestei activităţi. „CNADNR îşi va majora veniturile în 2011, simultan cu eliminarea sau renegocierea contractelor neperformante. De asemenea, va continua procesul de restructurare la CFR Marfă şi CFR Infrastructură”, a menţionat Emil Boc.

De asemenea, s-a convenit implementarea unui set de măsuri care să asigure o creştere a calităţii serviciilor medicale în România în limita actuală a alocărilor bugetare: restructurarea în continuare a sistemului spitalicesc, eliminarea obligativităţii de contractare cu toate spitalele introducându-se contractarea pe baze concurenţiale cu spitalele selectate, stabilirea de plafoane orientative pentru serviciile contractate cu spitalele şi cu medicii şi introducerea de stimulente pentru medicii care respectă aceste plafoane orientative şi reformarea, cu asistenţă de la Banca Mondială, a pachetului de servicii medicale asigurate de Guvern pentru a exclude acoperirea unor servicii neesenţiale şi costisitoare.

Sursa: NewsIn