Comisarul european al Comerţului: ACTA nu este Big Brother


Spread the love

Acordul multilateral ACTA „nu reprezintă un atac la adresa libertăţilor noastre” şi nu va avea consecinţe pentru criminalizarea acţiunilor de descărcare ilegală a materialelor de pe Internet, a susţinut comisarul european al Comerţului, Karel De Gucht.

„ACTA nu este Big Brother, ci un mijloc de soluţionare a problemelor economice în 2012 şi de acum înainte”, a insistat acesta, informează www.dailybusiness.ro
Negociat de Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA vizează combaterea produselor contrafacute în general, de la medicamente şi alte marfuri până la materiale descărcate ilegal de pe internet.

De Gucht anunţa săptămâna trecută că Executivul UE se va adresa Curţii Europene de Justiţie pentru analizarea acordului multilateral ACTA. În acest moment mai multe state eropene cotestă acordul şi au blocat ratificarea.

Direcţia de Politici Externe din cadrul Parlamentului European, în numele Comisiei pentru Comerţ Internaţional, a comunicat că organizează pe data de 1 martie 2012 un seminar pe tema Acordului Comercial de Combatere a Contraafacerii (ACTA). Întâlnirea va avea loc la Paul Henri Building, Bruxelles. Au fost invitaţi să-şi comunice părerea referitor la prevederile documentului şi reprezentanţi ai mediului de afaceri local.

Potrivit oficialilor europeni, scopul principal al acestui acord este protejarea comerţului legal şi încurajarea competitivităţii.

ACTA are un domeniu de aplicare larg şi nu include numai dstribuirea prin internet şi tehnologia informaţiei, ci şi contrafacerile bunurilor fizice, precum medicamente, alimente, băuturi cosmetice, jucării sau componente auto.

De altfel, acest acord asigură utilizarea la nivel global a standardului deja ridicat în UE al protecţiei proprietăţii intelectuale, protejând astfel afacerile şi locurile de muncă din UE.