COMUNICAT DE PRESĂ


COMUNICAT DE PRESĂ

Fondatorul nostru, președintele Consiliului de Administrație, Cetățeanul de onoare și Ambasadorul cultural al Municipiului Cluj-Napoca va împlini, la 22 septembrie, 75 de ani de tinerețe!

Dar, cum bine îl cunoaștem, el nu se află acasă, nu se sărbătorește printr-o petrecere, nu este într-o croazieră de lux, ci organizează cel de-al 171-lea transport umanitar pentru România, având drept destinații precise Direcția de Asistență Medicală și Socială din cadrul Primăriei clujene, comunitatea de romi din Cojocna și Mănăstirea Râmeț din Munții Apuseni.

În calitate de membru al curatorium-ului Fundației, îmi revine misiunea de a prezenta evenimentele aniversare care vor avea loc în săptămânile care urmează.

Noi, ca fundație, sărbătorim până la finele lunii noiembrie Jubileul de 30 de ani al acțiunii ,,Ajutoare pentru România”, acțiune pe care, de-a lungul activității mele ca redactor, șef de rubrică culturală la ziarele Adevărul de Cluj, mai târziu Făclia de Cluj, am urmărit-o îndeaproape și am descris-o ulterior în foarte multe articole de presă. Ajutorul oferit clujenilor de familia Grove, împreună cu miile de donatori din Braunschweig și din regiunea Peine, a fost unul extraordinar, aducând în actualitate, prin forța exemplului, ce înseamnă adevăratul spirit european și umanitar, în folosul țării noastre și al orașului nostru. Pentru aceasta le suntem profund recunoscători.

De această dată, mai exact în 3 octombrie 2019, Consiliul de Administrație al Fundației, reprezentat de familia Grove, va onora, prin intermediul sculpturii ,,ad acta” și al documentației pe care aceasta o conține, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și pe toți primarii care au îndeplinit această funcție din 1990 încoace.

Fundația mulțumește în mod deosebit pentru excepționala ospitalitate de care s-au bucurat și oaspeții veniți din Germania, în toți acești ani.

O altă călătorie care va avea loc cu ocazia acestui turneu va fi la Mănăstirea Râmeț din Apuseni, cum se știe, distrusă parțial de  un mare incendiu la finele lunii iulie din acest an și care are nevoie urgentă de ajutor. De altfel, Fundația noastră a oferit mănăstirii, în ultimii 10 ani, importante ajutoare materiale. Dl Grove va duce personal toate aceste drumuri la bun sfârșit, pentru ca, în cursul lunii octombrie, odată întors în Germania, să-și sărbătorească cum se cuvine ziua de naștere.

Alte acțiuni legate de cele de mai sus vă vor fi comunicate prin intermediul Fundației.

Sursa:

Transmis de Michaela Bocu (fost redactor-șef adjunct al ziarului Făclia, Cluj-Napoca, și membru în curatoriumul Fundației ,,Grove-Moldovan Art-Foundation”, Secțiunea România)