COMUNICAT DE PRESĂ Aeroportul Internațional Cluj apreciat la nivel european


COMUNICAT DE PRESĂ Aeroportul Internațional Cluj apreciat la nivel european

         Cluj-Napoca, 15 martie 2019: Infrastructura Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj este monitorizată constant de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (A.A.C.R.),             precum și de către companiile aeriene care efectuează zboruri pe aeroport.

În  perioada 11-15 februarie 2019, Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (E.A.S.A.) în cadrul unui audit efectuat autorității aeronautice române, a verificat și nivelul de                      conformare al Aeroportului Internațional Cluj cu cerințele europene de aviație privind siguranța.

Astfel, în cadrul vizitei de audit la aeroport, experții E.A.S.A. au verificat starea infrastructurii aeroportuare, respectiv pista, căile de rulare și platformele de staționare aeronave,                    precum și întreaga documentație specifică unui aeroport privind respectarea cerințelor de certificare impuse de către regulamentele europene și internaționale.

Atât specialiștii pe siguranță E.A.S.A., cât și cei ai A.A.C.R. au constatat starea foarte bună a elementelor de infrastructură aeroportuară, apreciind totodată modul profesionist,                      eficient  și competent al personalului Aeroportului  în gestionarea tuturor activităților specifice de aviație civilă. Atașăm prezentului comunicat adresa A.A.C.R. prin care sunt                        transmise  mulțumiri Aeroportului.

Aeroportul Internațional Cluj oferă și în anul 2019 peste 40 de destinații regulate din 20 de țări, prin intermediul a 7 companii aeriene. Anul acesta, începând cu luna aprilie, o nouă              companie aeriană, Ryanair, își va face debutul pe aeroport prin zborurile sale spre Londra Southend.

Biroul de presă

 

Sursa:

BIROU MARKETING I MARKETING OFFICE

Departament Comercial | Commercial Department

___________________________________________

 CLUJ  AVRAM IANCU  INTERNATIONAL AIRPORT

 Str. Traian Vuia nr. 149-151,RO-400397
Tel:+40.264.307.500 GSM:+40.755.060.039 I Fax:+40.264.416.712
marketing@airportcluj.ro
www.airportcluj.ro