COMUNICAT DE PRESĂ – Casa de Comerț Balcanică 02.10.2017


COMUNICAT DE PRESĂ

Casa de Comerț Balcanică

02.10.2017

Guvernul român și cel bulgar vor avea o ședință comună la Varna.

Statele Unite Economic ale Balcanilor, înființarea trilateralei România – Bulgaria – Grecia. Forum international economic 9-12 noiembrie Sofia în organizarea Casei de Comerț Balcanice.

Ca urmare a demersurilor făcute de către Gremiul Levantin – Casa de Comerț Balcanică, la Vidin, în perioada 5 – 8 octombrie 2017 va avea loc un puternic forum economic regional, ocazie cu care se vor înfrăți administrativ județul Brașov cu județul Vidin, o intensă corespondență administrativă fiind derulată în acest sens între președintele județului Vidin, Ghenadi Velkov, și președintele CJ Brașov, Adrian Veștea. În cadrul acestui parteneriat, se vor demara semnarea unor protocoale de colaborare culturală, economică, administrativă, de promovare a turismului religios, de dezvoltare durabilă a celor două regiuni, de atragere de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea parcurilor tematice, științifice, industriale, precum și a unor centre de afaceri.

Cu ocazia acestui forum, se vor semna și pune bazele înfrățirilor administrative între municipiul Făgăraș și municipiul Vidin și între Cristian și Vârșeț, delegația Făgărașului fiind condusă de către primarul Gheorghe Sucaciu, alături de city-managerul Marius Rica, iar delegația comunei Cristian va fi condusă de către primarul Gicu Cojocaru. Din partea bulgară, delegația orașului Vidin va fi condusă de primarul acestuia, Ognyan Tsencov, iar delegația orașului Vârțeț, primarul Ivan Mihailov Lazarov.

Partea română beneficiază de suportul Ministerului de Externe, prin Ambasadorii Ion Galea și șeful Biroului Economic, ministrul delegat Radu Moldovan, iar partea bulgară prin ambasador Teodor Churov și șeful Biroului Economic, prim-secretar Ivaylo Marinov. Din grupul de lucru prezent la Vidin și Vârșeț vor fi reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, un număr de 40 de agenti economici, precum și o delegație importantă de preoți ai Bisericii Ortodoxe Române, aparținători ai Mitropoliei Ardealului, care au contribuit și au pus umărul la o strângere de ajutoare, de 25 de tone, pentru familiile sărace din regiunea bulgară.  Dintre aceștia, preoții Eugen și Ciprian Comșulea de la Bisericile Blumăna II și VIII, preotul Ilie Muntean, de la Biserica Spitalului Militar Brașov și preotul col. Epaminond Boroș de la Biserica Jandarmeriei Brașov, dar și Protosinghelul Clement, starețul Mănăstirii Sfântul Efrem cel Nou din Cristian, mănăstire ce se va înfrăți de altfel cu cea mai importantă mănăstire de pe teritoriul Bulgariei, Klisurschi Monastir, toate aceste activitati avand girul si binecuvantarea Mitropolitului Ardealului IPS Laurentiu Streza.

 

Statele Unite Economic ale Balcanilor, înființarea trilateralei România – Bulgaria – Grecia

Prim-miniștrii ai României și Bulgariei, împreună cu miniștrii Turismului și ai Economiei din cele trei țări au stabilit că în perioada 3-4 octombrie la Varna va avea loc o ședință comună de Guvern având ca temă aprofundarea complementarității economice dintre România și Bulgaria, precum și conectarea capitalelor București – Sofia- Atena prin linii feroviare rapide, precum și accelerarea unor proiecte de infrastructură.

 

În luna noiembrie, 9 – 11, la Sofia, în organizarea Gremiului Levantin, a Casei de Comerț Balcanice, cu susținerea Ministerului de Externe Român, a Ministerului Economiei bulgar și a celor două ambasade și birouri economice se organizează ediția a doua a acestui Forum Economic international la care sunt așteptați să participe 100 de oameni de afaceri români alături de 150 de oameni de afaceri din Bulgaria, Turcia, Grecia si Serbia. Forumul economic de la Sofia și deschiderile spre proiecte se fac în contextul deținerii de către Bulgaria a președinției Consiliul Uniunii Europene în prima jumate a lui 2018, și de România în sem II a lui 2019, unde temele de discuție vor fi extinderea posibilităților de cooperare prin proiecte economice comune între cele două state si nu numai, în cadrul strategiei Uniunii Europene, în regiunea de Sud – Est a Balcanilor.

La manifestarile din acest an participa si cele mai puternice filiale regionale nationale ale Gremiului Levantin – Casa de Comert Balcanica, coordonatori de regiuni fiind: regiunea Transilvania centru, col.ing.dr.(r) Gligor Ioan si Fleseriu Viorel, regiunea Dobrogea: prof. ec. Radu Silviu si ing. agr. Valentin Tarau, regiunea Transilvania II: jr. Surdea Victor si ing. Sorin Icusan, regiunea Crisana si Maramures: dr. Florin Lele si ing. dipl. Ovidiu Bargau.

Ratiunea activitatilor Gremiului Levantin – Casa de Comert Balcanica este aceea de a crea puternice legaturi economice in flancul de Sud Est al Europei. „Rationamentul nostru este acela de a avea o alternativa puternica de comert exterior cu tari precum Turcia, Azerbaidjan, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Serbia, Muntenegru. De altfel, in aceste tari avem ambasadori onorifici sau consulate onorifice deschise precum si birouri economice si comerciale in curs de instalare” – declara presedintele Gremiului, prof. dr. Liviu Pandele. Pentru anul care vine, cu ocazia centenarului Romaniei 2018, incercam sa sensibilizam autoritatile centrale si locale sa organizam un puternic Forum Economic international la Brasov, INTERMARIUM ECONOMIC FORUM 2018 , data urmând să fie stabilită alături de partenerii noștri externi.

Sursa: