Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Comunicat de presă CCIR – Provocări și oportunități privind TVA-ul

A- A A+

Provocari si oportunitati privind TVA-ul, discutate de mediul de afaceri cu reprezentantii PwC Romania la Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Bucuresti, 23 mai 2014: Aspectele practice si cele mai interesante studii de caz privind TVA-ul, provocarile si oportunitatile pentru companii au facut subiectul unui seminar organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei in parteneriat cu PricewaterhouseCoopers Romania in data de 23 mai 2014 la Amfiteatrul Albastru.

Expertii PricewaterhouseCoopers Romania au prezentat celor peste 40 de companii participante aspecte referitoare la principalele modificari ale Codului Fiscal, o cazuistica de mare interes din jurisprudenta nationala si internationala referitoare la deducerea TVA.

Modul de taxare al TVA in transporturile intracomunitare, implicatiile pentru industria de leasing, la fel ca si importanta verificarii documentatiei pentru evitarea penalitatilor generate de facturile intocmite eronat sau modalitatile de abordare a furnizorilor neinregistrati in scopuri de TVA, au suscitat un interes deosebit. Participantii au analizat cazurile din perspectiva legislatiei si jurisprudentei europene aduse in discutie de Valentina Radu, manager PwC Romania, din prisma conditiilor concrete cu care s-au confruntat in activitatea lor.

Provocarile in desfasurarea activitatii de export, generatoare de oportunitati de investitii pentru Romania, cu precadere in contextul valorificarii potentialului portului Constanta, au fost prezentate in cea de-a doua parte a seminarului, de Ludmila Leoniev, manager PwC Romania, care, la solicitarea participantilor, s-a oprit asupra modificarilor relevante din noul Cod Vamal.

Dna Leoniev a recomandat mediului economic din tara noastra sa faca demersurile pentru obtinerea Certificatului de origine pentru marfurile exportate, care permite eliminarea platii taxelor vamale, in anumite cazuri si reducerea semnificativa a costurilor. De asemenea, obtinerea autorizatiei AEO (Operator Economic Autorizat) pentru companiile care efectueaza operatiuni de import – export, prezinta o serie de avantaje importante, sub aspect vamal, Romania figurand printre statele cu un numar extrem de mic de AEO la nivel european – numai 52 de operatori, fata de 2000 de operatori autorizati in Olanda. Expertii PwC Romania au vorbit despre avantajele acestei autorizari, recunoscute in toate statele membre UE si in SUA, inclusiv pentru IMM-uri, o masura necostisitoare, care permite printre alte beneficii „vamuirea la domiciliu”, respectiv amanarea platii TVA.

Evenimentul s-a desfasurat intr-o atmosfera interactiva, participantii fiind interlocutori activi ai consultantilor PwC, pe tot parcursul evenimentului.

Biroul Relatii Publice

Camera de Comert si Industrie a Romaniei

tel.: 021 319 01 00,     fax: 021 319 01 56, e-mail: drc@ccir.ro

Related Posts with Thumbnails