Comunicate ANAF: Legea 52/2003- TRANSPARENTA DECIZIONALA


Comunicate ANAF:   Legea 52/2003- TRANSPARENTA DECIZIONALA
COMUNICAT DE PRESA

                 Proiect de ordin al preşedintelui A.N.A.F. pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal
Prin Legea nr. 207/2015 a fost aprobat noul Cod de procedură fiscală.

Astfel, potrivit art. 342 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor fiscale de către organul fiscal central se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Totodată, art. 86 din Codul de procedură fiscală, prevede că declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie de către organul fiscal central din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, datele privind vectorul fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridică a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrării creanțelor fiscale.
Art. 88 din acelaşi act normativ, stipulează că modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal central  din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 15 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
De asemenea, conform noilor prevederi introduse prin art. 90 din Codul de procedură fiscală, cu privire la radierea înregistrării fiscale, contribuabilii, trebuie să solicite radierea înregistrării fiscale, în termen de 30 de zile de la încetarea calității de subiect de drept fiscal, prin depunerea declarației de radiere.
Având în vedere prevederile legale menționate, precum și unele propuneri de îmbunătățire a conținutului formularelor de înregistrarea fiscală, transmise de către organele fiscale, este necesară adaptarea formularelor de înregistrare fiscală şi a instrucţiunilor de completare a acestora, la noile prevederi ale Codului de procedură fiscală.

Astfel, prin prezentul proiect de ordin se propune:
– includerea în proiectul de ordin a formularului “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România (015)”, completat şi depus de către contribuabilii nerezidenți alții decât persoanele fizice, care nu au sediu permanent în România, dar care au obligaţii fiscale, potrivit legilor speciale;
– includerea în proiectul de ordin a formularului “Declaraţie privind sediile secundare (061)” completat şi depus de către contribuabilii care înfiinţează sedii secundare, la organul fiscal competent, fără a se atribui cod de înregistrare fiscală;
– modificarea formularelor de înregistrare fiscală prin includerea mențiunii privind radierea înregistrării fiscale;
– completarea secțiunii privind vectorul fiscal în formularul (010) „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică” cu obligația declarativă privind contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății;
– regruparea categoriilor de persoane fizice în vederea înregistrării fiscale astfel:
1.        persoanele fizice române și străine care dețin cod numeric personal se vor înregistra fiscal prin depunerea formularului (020) “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declarație de radiere pentru persoane fizice române şi străine care deţin cod numeric personal”;
2.        persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal se vor înregistra fiscal prin depunerea formularului (030) “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declarație de radiere pentru persoane fizice care nu deţin cod numeric personal”;
– modificarea datelor cuprinse în vectorul fiscal cu privire la TVA, în formularul (030) „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declarație de radiere pentru persoane fizice care nu deţin cod numeric personal”;
– completarea secțiunii privind vectorul fiscal în formularul (040) “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declarație de radiere pentru instituţii publice” cu obligațiile declarative privind impozitul pe profit, accize și redevențe miniere;
– modificarea corespunzătoare a instrucţiunilor de completare a formularelor de înregistrare fiscală.
COMUNICAT DE PRESA

 

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurilor de înregistrare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare
Potrivit prevederilor art. 342 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare ale acestora privind administrarea creanţelor fiscale de către organul fiscal central, precum şi orice norme sau instrucţiuni necesare aplicării unitare a Codului de procedură fiscală, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Potrivit noilor prevederi ale Codului de procedură fiscală, procedurile prin care se  stabilește fluxul operațiunilor realizate la transferul dosarului fiscal de la vechiul la noul domiciliu fiscal al contribuabililor se realizează conform art.32 „Înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal”.
Totodată, conform art. 36 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competenţa teritorială trece la noul organ fiscal central de la data schimbării domiciliului fiscal.
În prezent, procedura de schimbare a domiciliului fiscal, atât în cazul comercianților al căror domiciliu fiscal coincide cu sediul social, cât și în cazul contribuabililor care nu au calitatea de comerciant este aprobată prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 419/2007, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, procedura de modificare din oficiu a domiciliului fiscal al contribuabilului este aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 526/2004.
Având în vedere cele menționate, este necesară emiterea unui ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurilor de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabililor.

Astfel, prin prezentul proiect de ordin se propun următoarele:
a) adaptarea la noile prevederi legale a procedurii de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabililor, la solicitarea acestora sau, din oficiu de către organul fiscal central;
b) aprobarea procedurii de înregistrare a domiciliului fiscal în cazul contribuabililor persoane fizice care dețin cod numeric personal;
c) actualizarea conţinutului formularelor utilizate pentru înregistrarea domiciliului fiscal al contribuabililor, la solicitarea acestora sau, din oficiu, potrivit noilor prevederi legale.

Sursa:

AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
Serviciul comunicare, relatii publice si mass media
021.3871000/1105
021.3199857
presa.anaf@mfinante.ro
sesizari.anaf@mfinante.ro
relatiipublice.anaf@mfinante.ro
petitii.anaf@mfinante.ro
str Apolodor nr 17, sector 5, Bucuresti