CONCURS: Mascota Zâmbăreață a CTP Cluj-Napoca S.A.


Compania de Transport Public, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, anunţă lansarea ediţiei a doua a deja îndrăgitului concurs pentru copii şi elevi, Mascota Zâmbăreaţă a CTP.

La fel ca şi anul trecut, pot participa prescolarii şi elevii din clasele primare din municipiul Cluj-Napoca şi din Zona Metropolitană. Perioada de transmitere a desenelor la secretariatul Inspectoratului Şcolar Judeţean este de 10- 26 mai.  Preşcolarii şi elevii sunt invitaţi să creeze o nouă mascotă pentru Compania de Transport Public Cluj-Napoca, fie sub forma unei feţe zâmbitoare, fie a unui autobuz simpatic.  Premiul întâi oferit de CTP este în valoare de 250 de lei, premiul II de 200 de lei, iar premiul III de 150. Se oferă şi trei menţiuni de 100 de lei.

Detalii şi informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul CTP www.ctpcj.ro  sau la tel. 0264. 430.917.

Descărcați aici REGULAMENTUL_CONCURSULUI_DE_DESENE_2017.

Urăm succes tuturor copiilor participanţi  şi le reamintim că desenele lor vor fi expuse în 1 Iunie, de Ziua Copilului,  într-o expoziţie mobilă care se va plimba prin municipiu şi in întreaga Zonă Metropolitană, mai multe mijloace de transport ale CTP fiind transformate în mici galerii de artă, câte unul pentru fiecare instituţie de  învăţământ  participantă.

sursa: CTP Cluj-Napoca S.A.