Conferința ONU 25-28 septembrie 2018, Londra


 

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite reuneşte într-un Summit Mondial de patru zile numeroşi participanţi internaţionali, secretari de stat, economişti, educatori, administratori, producători, finanţişti internaţionali, finanţişti corporativi, cercetători, lideri religioşi, lideri  de organizaţii, avocaţi şi companii juridice, persoane fizice, ambasadori, reprezentanţi permanenţi ai sectorului public şi privat, în perioada 25-28 septembrie, 2018 la Londra (Marea Britanie), pentru a evalua cel mai grav declin al economiei mondiale de la Marea Depresiune.

Reuniunea are drept scop identificarea răspunsurilor de urgenţă şi pe termen lung pentru a atenua impactul, în special asupra populaţiilor vulnerabile şi iniţierea unui dialog privind transformarea arhitecturii financiare internaţionale, ţinând seama de nevoile şi de preocupările tuturor ţărilor lumii.

Summit-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite din luna septembrie a fost mandatat la Conferinţa Internaţională de Follow-up privind Finanţarea, desfăşurată în iunie 2009, la New York. Statele membre au solicitat Adunării Generale să organizeze întâlnirea „la cel mai înalt nivel”.

Locaţia de desfăşurare a acestui summit este Centrul Internaţional de Conferinţe şi Expoziţii (ICC) Londra, iar Hotelul Queen Gate a fost desemnat oficial pentru a găzdui toţi participanţii la acest unic şi prestigios summit privind criza economică şi financiară mondială.

Persoanele interesate  pot trimite o scrisoare de acceptare pentru a participa la acest eveniment direct prin e-mail Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite – Marea Britanie, D-na. Natalie Samarasinghe:un@sdc-un.org