Constanța Port Container Day, 08 iunie 2017, Cluj-Napoca


Evenimentul „Constanța Port Container Day” desfășurat astăzi, 8 iunie 2017, la „Grand Hotel Italia” din Cluj-Napoca, s-a bucurat de interesul a peste 130 de participanti și a oferit, în premieră, un prilej de întâlniri și discuții între posibili parteneri de afaceri din cele două importante zone economice, comunitatea portuară din Portul Constanța și producători, transportatori, firme din domeniul industriei și al logisticii din județul Cluj și întreaga regiune de nord-vest a României.

„Mulți profesioniști, atmosferă vibrantă, multe oportunități de dezvoltare a rețelelor profesionale – se pare că Portul Constanța a reușit să trezească interesul Ardealului. Ne bucură numărul mare de participanți, acesta fiind primul eveniment de acest gen pe care îl organizăm în România și cu siguranță ne dorim să îl reedităm”, a declarat astăzi Alexandru Crăciun, directorul comercial al CN APM SA Constanța.

Participanții au fost întâmpinați de vice-președintele Camerei de Comerț și Industrie Cluj, domnul David Ciceo, directorul Aeroportului International ”Avram Iancu” Cluj:

„Această conferință ne oferă posibilitatea nu doar de a face cunoștință, dar și să vedem oportunitățile de care dispune Portul Constanța. De altfel, Aeroportul Avram Iancu are un proiect privind transportul intermodal de marfă, deci cu siguranță vom fi interesați de Portul Constanța în viitorul apropiat”, a declarat domnul Ciceo .

Reprezentantii firmelor din nord-vestul tarii, prezenți astăzi la eveniment s-au întâlnit cu reprezentanți ai celor mai mari companii de operare containere, expediții și din zona de shipping și au stabilit primele contacte cu aceștia, cu speranța că se vor fructifica în relații economice trainice.

Prima parte a evenimentului a fost dedicată prezentării Portului Constanța și facilităților de transport pe care le oferă, iar în cea de- a doua parte a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri pe tema „Oportunități și provocări în transportul containerizat prin Portul Constanța”, cu implicarea SOCEP, CSCT, COSCO, ARKAS.

Vizualizati mai multe fotografii de la eveniment aici: https://www.facebook.com/pg/CCICJ/photos/?tab=album&album_id=1117866138358102