Croitoru(BNR): În 2011, este posibil ca PIB-ul să rămână la fel în termeni reali ca în acest an


Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Lucian Croitoru, a declarat joi că este posibil ca, anul viitor, România să înregistreze o creştere economică similară celei din 2010.

„În 2011, produsul intern brut este posibil să rămână acelaşi în termeni reali. Va fi o creştere economică spre zero, ceva de genul acesta”, a spus Croitoru. El a precizat că nu exclude posbilitatea ca România să înregistreze în 2010 o scădere mai accentuată a PIB-ului.

„Dacă încrederea coboară foarte mult, poate să ducă la decizii la nivel microeconomic de stopare a investiţiilor mai mult decât s-a anticipat” a precizat Lucian Croitoru.

De asemenea, el a declarat că este posibil ca, în 2010, România să înregistre o „deraiere” de 0,4 – 0,5 la sută din PIB fa‏ţă de ‏ţinta de deficit bugetar pentru acest an.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.ghiseuldecredite.ro