Cum va reacţiona piaţa finaciară la protestele din stradă


Deocamdată protestele nu au avut vreun efect asupra leului sau a bursei, dar recentele evenimente stradale se pot dovedi nefaste în următoarea perioadă.

Economia românească  este tot mai vulnerabilă, după ce a fost lovită de decizii ce deja afectează piaţa finaciară.

Prima dintre acestea este anunţul băncilor austriece care îşi vor retrage expunerile din Est, ceea ce impune Erste Group, UniCredit Bank Austria şi Raiffeisen să-şi limiteze finanţările în ţările din regiune. Cea de-a doua se referă la anunţul făcut de agenţia de rating Standard&Poor’s privind retrogradarea evaluării acordate pentru nouă state din zona euro. Acest lucru va presupune scumpirea banilor, adică credite mai scumpe pentru state, dar şi pentru populaţie.

În toată această ecuaţie, protestele din stradă pot atrage speculatori pe moneda naţională.

“Când e vorba de sânge, aceştia apar imediat. Doamne fereşte să continue violenţele, că ne vom trezi cu leul la un curs depreciat puternic, care cu greu va fi adus inapoi”, crede secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Cristian Pârvan, citat de www.dailybusiness.ro

De altfel, o escaladare a protestelor ar putea clătina încrederea investitorilor străini, care au perceput România în ultima vreme ca o ţară stabilă în regiune, consideră brokerii.

„România a fost elevul cuminte al FMI-ului, a luat nişte măsuri deosebit de dure şi, astfel, s-a ajuns la o situaţie economică şi financiară care se păstrează în limite mult mai bune decât multe state din Europa Centrală şi de Vest. Deocamdată, creşterea riscului de instabilitate pe bursă nu se simte, dar dacă violenţele vor creşte în intensitate, cu siguranţă situaţia se va traduce în scăderi importante la BVB sau pe cursul de schimb. Continuarea sau escaladarea violenţelor va influenţa cu siguranţă întregul an bursier, cu efecte greu de evaluat în ceea ce priveşte listările promise de actualul guvern”, a susţine directorul departamentului Clienţi al SSIF Broker, Adrian Ceucă, potrivit www.mediafax.ro.

Cursul de referinţă anunţat luni, 16 ianuarie, de Banca Naţională a României a crescut uşor, cu 0,25 bani, la 4,3347 lei/euro, iar preţurile acţiunilor de la BVB au înregistrat variaţii reduse.