Stimaţi participanţi,
Prezenţa la un salon de inventică a fost şi, nu poate să fie decât o mare satisfacţie. Satisfacţia de a vedea sau revedea oameni, invenţii, realizări de excepţie, unele prezente sau apropiate viitorului vieţii noastre cotidiene.
În mod special, întâlnirea cu Dumneavoastră la Cluj-Napoca, în acest an, are o semnificaţie distinctă: este un Salon al clujenilor, onorat an de an de prieteni dragi din ţară şi din afara graniţelor, un salon, iată ajuns la un prim jubileu, ediţia a X-a.
Pentru participarea dumneavoastră, prima sau a zecea, nu pot decât să vă mulţumesc.
Am pariat pe speranţă, competenţă, performanţă în inventică, în şansa ei de a fi preţuită şi aplicată. Acest pariu îl menţin. Este o opţiune pentru progres prin muncă, inteligenţă şi tehnologie aplicată, o opţiune pe care trebuie să o îmbrăţişăm cu toată convingerea.
Vă doresc, cu deplină sinceritate, prietenie şi mai ales cu încredere, împliniri morale şi materiale pentru gândirea, munca, faptele Dumneavoastră.
Preşedinte al Salonului,
Rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca
Prof. dr. ing. Dr. H. C. Radu Munteanu