Delegaţie olandeză, în vizită la Camera de Comerţ şi Industrie Cluj


Vineri, 17 iunie 2016, Presedintele Camerei de Comerț șI Industrie Cluj, Ștefan Dimitriu a avut plăcerea să primească vizita a doi distinși profesori de la Universitatea de Știițe Aplicate Zuyd, Facultatea Internatională de Business și Comunicare,din Maastricht, Olanda, însoţiți de domnul prof. dr. Ioan Alin Nistor, decan al Facultăţii de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj–Napoca.

În debutul discuției, Domnul Presedinte Dimitriu a oferit o serie de informații privind nivelul de reprezentare al capitalului olandez în România și în județul Cluj. Domnia sa a menționat totodată și importanța politicilor de bune practici pe care mediul de afaceri român și le-a însușit prin intermediul exemplului generat de firmele olandeze prezente în țara noastră și importanța continuării acestei colaborari pentru a încuraja dezvoltarea altor domenii precum agricultura și industria.

O altă zonă menționată, în care este importantă continuarea colaborării româno-olandeze, este cea a sectorului universitar, subliniind importanța orientării pregătirii către exigentele practice ale mediului de afaceri. Pornind de la modelul olandez de instruire, predomninant practic, să se realizeze îmbunătățirea modelului românesc, axat în prezent, în mare parte, pe pregatirea teoretică.

Printre punctele forte ale Clujului, care au menirea să atragă investitori străini, domnul Președinte a menționat  statutul orașului de mare centru universitar al ţării, care asigură pregătirea forţei de muncă înalt calificată și susține astfel dezvoltarea sectoarelor economice. De asemenea, statutul de centru financiar-bancar conferă orasului forță și credibilitate, care, alături de sectorul IT aflat în plină expansiune, aștern pe fruntea Clujului o etichetă de succes.

Un aspect important, precizat ca o concluzie la radiografia succintă a zonei, a fost acela că suntem conștienți de situația reală, de toate atuurile de care dispunem și de neajunsurile cu care ne confruntăm și că putem să găsim soluții pe cont propriu, pornind de la modele de succes precum cel al Olandei.

Domnul prof. dr. Mohammed Khalil- Președintele Centrului de Cercetare pentru Managementul Comerțului Internațional a mulțumit gazdelor pentru primirea călduroasă și pentru deschiderea cu care abordează posibilitatea intensificării relațiilor de cooperare între Olanda și România.

Domnia sa a menționat disponibilitatea instituției de invățământ pe care o reprezintă de a conlucra activ cu cadrele didactice de la  Universitatea Babes Bolyai pentru a contribui la reglarea unui mecanism de instruire universitară adecvat, armonizat nevoilor societății și economiei românești.