Den Braven România a înregistrat în 2010 o creştere a vânzărilor de 28%, la 39,5 milioane de euro


Compania Den Braven România, unicul producător de spumă poliuretanică şi hotmelt de pe piaţa locală, a înregistrat anul trecut vânzări totale în valoare de 39,5 milioane euro, în creştere cu 28% faţă de nivelul de 30,8 milioane euro consemnat în 2009, a anunţat luni compania.

Pentru 2011, compania şi-a stabilit o creştere de 10% a cifrei de afaceri.

Vânzările de spumă poliuretanică, principalul produs al companiei, au crescut în 2010 cu 11% pe piaţa românească, la 5,2 milioane euro, în condiţiile în care sectorul local al materialelor de construcţii a înregistrat scăderi de până la 50%.

Pe de altă parte, vânzările cumulate din România şi Republica Moldova au avansat  anul trecut cu 6% faţă de 2009, la 19,9 milioane de euro, totalizând peste 50% din cifra totală de afaceri a companiei.

În 2010, exporturile totale ale companiei s-au majorat cu 62,7% faţă de 2009, ajungând la 19,6 milioane de euro, Exporturile de spume poliuretanice, produs care deţine o pondere de circa 80% în vânzările companiei, au avansat cu 65%, până la 17,2 milioane de euro

Cele mai importante vânzări au fost realizate pe pieţele din Polonia, Austria, Italia, Cehia şi Slovacia. Den Braven România exportă în prezent în 32 de ţări, după ce a intrat, în 2010, şi pe pieţele din Vietnam, Argentina şi Lituania.

În România, ponderea vânzărilor în marile reţele de magazine specializate în distribuţia materialelor de construcţii a fost de circa 55%, cu o creştere de peste 50% pe acest segment faţă de anul anterior, comparativ cu nivelul de 45% înregistrat în anul 2007, anul cel mai prolific pentru sectorul românesc al construcţiilor, când produsele erau destinate preponderent segmentului business-to-business.

Grupul Den Braven, înfiinţat în anul 1974, în Olanda, deţine 11 unităţi de producţie la nivel mondial, peste 25 de filiale şi derulează activităţi în peste 100 de ţări din întrega lume, fiind specializat în producţia şi distribuţia izolanţilor şi adezivilor profesionali pentru construcţii, industria geamului termoizolant şi auto, precum şi pentru utilizatori casnici.

Grupul a deschis reprezentanţa din România în octombrie 1997, pentru care lucrează în prezent 265 de angajaţi în România şi 12 în Republica Moldova.  Astfel, grupul Den Braven a investit în anul 2007, la Buftea, peste 10 milioane de euro într-o fabrică de spumă poliuretanică, singura de pe piaţa locală şi din Europa de Est, investiţiile fiind suplimentate până în anul 2009 inclusiv la circa 20 de milioane de euro.

În vara anului 2010, grupul Den Braven a fost preluat de consorţiul olandez Egeria-Wagram, care administrează active în valoare de peste 1,5 miliarde de euro şi care a decis susţinerea dezvoltării capacităţilor de producţie şi creşterea cifrei de afaceri a grupului.

Sursa: NewsIn