Dezbaterile CCI: Ce trebuie făcut pentru a avea succes în afaceri


Oamenii de afaceri clujeni trebuie să acorde mai multă atenţie strategiilor de marketing şi să se concentreze asupra beneficiilor reale pe care le pot oferi clienţilor, sunt concluziile celei de-a treia întâlniri organizată de preşedintele secţiunii de Servicii Turism din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj, Ioan Constantinescu, cu membrii secţiunii.

Practicile business to business este necesar să-i preocupe într-o măsură sporită pe antreprenorii locali.

De altfel, mai mult decât obţinerea unui profit imediat contează dezvoltarea unei gândiri pe termen lung şi apropierea tot mai mare a companiilor faţă de nevoile clientului.

Mai înainte de toate, clientul trebuie consiliat pentru a face alegerile care să-l mulţumescă pe deplin.

Astfel el va participa activ la promovarea către alte persoane a respectivei firme în care se încrede şi va transmite aprecierile sale în ceea ce priveşte calitatea serviciilor.

“Niciunul dintre noi nu va avea success în afaceri fără recomandări, iar cea mai bună recomandare vine tocmai din partea propriilor clienţi. Este greşit să încerci să profiţi de încrederea persoanelor în schimbul unui profit de 20-30 euro.

Pentru mine nu contează cât plăteşte cineva, ci contează câţi clienţi îmi mai poate aduce şi acest lucru se întâmplă dacă îi consiliezi şi ai grijă la marketing.

La noi clientul care intră în agenţie , fie că are un buget de 100 euro sau 2000 de euro, ne este în primul rând un prieten”, a explicat Sofian Zereik, preşedintele agenţiei de turism Z Tour, care activează pe piaţă de mai bine de 10 ani.
Totodată, acesta a mai punctat că a reuşit să extindă compania mai ales prin felul în care au fost promovate serviciile.

“În turism eşti exact ca un doctor în sala de operaţii. Trebuie să ai grijă totală faţă de clienţi, dacă vrei să creşti, şi să fii preocupat mereu  de ceea ce le poţi facilita.”, a mai adăugat preşedintele Z Tour.