Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Europenii nu cred că Grecia va reuşi să rămână în Uniune. Patru din zece germani vor renunţarea la euro

A- A A+
Europenii nu cred că Grecia va reuşi să rămână în Uniune. Patru din zece germani vor renunţarea la euro

Cetăţenii zonei euro devin tot mai sceptici asupra viitorului Uniunii, mai ales în ce priveşte situaţia Greciei, potrivit unui sondaj realizat de Ifop-Fiducial. În cazul unui eşec, mulţi sunt favorabili unei excluderi a Greciei din zona euro. Dar cei mai severi sunt germanii (78%) şi francezii (65%), în timp ce spaniolii (51%) şi italienii (49%) sunt mai indulgenţi. Pentru majoritatea europenilor intervievaţi, „banii împrumutaţi Greciei sunt bani pierduţi” deoarece Atena nu va putea niciodată să îi ramburseze. Această opinie este împărtăşită de 85% dintre francezi, 84% dintre germani, 72% dintre spanioli şi 65%dintre italieni, potrivit www.mediafax.ro.

Totodată, ei nu cred că datoria suverană a Greciei va putea fi salavată, în ciuda eforturilor instituţiilor europene, iar dificultăţile financiare vor creşte în mod periculos. Ba mai mult, respondenţii cred că datoria nu va putea fi restituită niciodată.

De altfel, conform aceluiaşi sondaj, patru din zece germani vor ieşirea ţării din zona euro,

Astfel, 39% dintre germani sunt în favoarea renunţării la euro, faţă de 28% dintre italieni, 26% din francezi, respectiv 24% din respondenţii spanioli, potrivit sondajului Ifop-Fiducial publicat de ABC (Spania), Bild (Germania), Corriere della Sera (Italia) şi Le Journal du Dimanche (Franţa), transmite Bloomberg.

Related Posts with Thumbnails