Fațadele degradate ale clădirilor vor putea fi reabilitate prin credite subvenționate de stat


Guvernul a aprobat normele metodologice la Legea 153 din 2011, norme prin care primăriile și proprietarii locuințelor cu fațade degradate vor putea accesa credite a căror dobândă este subvenționată integral de către stat.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea a precizat că se dă astfel curs unor solicitări mai vechi a administrațiilor locale preocupate de modul în care arată multe din clădirile de patrimoniu. Astfel, creditele vor fi acordate cu o scadență de cinci ani, în condiții similare celor în care se pot accesa credite legate de reabilitarea clădirilor.

„Din valoarea creditului, 10% trebuie asigurată de către primării sau proprietari, 90% credit, dobânda se subvenționează din bugetul MDRT, iar partea de garantare de către Fondul de Garantare”, a declarat Elena Udrea.

Aceasta a arătat că va fi facilitată considerabil reabilitarea unor clădiri de patrimoniu cu potențial economic și turistic ridicat, mai ales din zonele istorice. „În sumele solicitate, proprietarii de locuințe pot realiza inclusiv lucrări de reabilitare termică”, a mai spus Udrea.

Sursa: NewsIn