Facilităţi pentru antreprenorii interesaţi de importul din Turcia


Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Ambasada Republicii Turcia la Bucureşti recomandă antreprenorilor locali să participe la târgul internaţional „Ideal Home – ZUCHEX 2012”. Evenimentul se va desfaşura în perioada 5-8 aprilie 2012, în Turcia,  şi reprezintă un târg specializat de electrocasnice, decoraţiuni , sticlărie şi alte obiecte casnice (www.idealhomefair.com). Înscrierile se fac până la data de 13 martie 2012.

Agenţii economici interesati de importul din Turcia primesc sprijin de participare din partea organizatorilor care asigură acoperirea costurilor de cazare. Contravaloarea transportului în Turcia (dus-întors) este suportată de către participanţi.

Firmele trebuie să deţină potenţial pentru import, iar reprezentantul companiei să aibă putere de decizie în acest sens şi, de preferinţă, să fie cunoscător al limbii engleze.

Lista participanţilor la această manifestare va fi stabilită de Secretariatul din cadrul Ministerului Economiei din Turcia.

Companiile interesate să participe la acest targ sunt rugate să contacteze Biroul Consilierului Economic, Ambasada Republicii Turcia, Telefon 021 318 39 39, Fax 021 318 44 99, e-mail bukres@ekonimi.gov.tr ..Persoana de contact este Bahadır Necat, consilier economic în cadrul Ambasadei Turciei la Bucureşti. Persoana de contact din cadrul Camerei Naţionale este Daniela Paul, consilier de zonă, Direcţia Reprezentare Camerală, Biroul Relaţii Externe, tel: 021.319.00.88, fax: 021.311.75.12, e-mail: drc@ccir.ro.