Finanţele au atras 1,08 mld. lei în depozite la 2 săptămâni, pentru care plătesc în medie 4,62% pe an


Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, marţi, în depozite la două săptămâni 1,08 miliarde lei (254 milioane euro), pentru care plăteşte un randament mediu de 4,62% pe an, au declarat pentru NewsIn dealeri bancari.

La licitaţiile pentru titlurile de stat, MFP a preferat să anuleze o serie de licitaţii sau să atragă mult mai puţini bani decât anunţase iniţial, în special în iunie şi iulie, ca urmare a nivelului ridicat al dobânzilor cerute de bănci.

De altfel, la licitaţia de luni, Finanţele au luat numai 88,9 milioane lei (20,9 milioane euro) prin certificate de trezorerie la 12 luni, la un randament mediu de 6,99% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 750 milioane lei, de peste opt ori mai mare decât suma atrasă, iar randamentul maxim acceptat a fost de 7% pe an. Băncile au depus cereri de cumpărare de aproape 1,09 miliarde lei (256,3 milioane euro).

Pe piaţa interbancară, ratele dobânzilor pe termen scurt au rămas la un nivel foarte scăzut, sub cel al dobânzii cheie, de 6,25%, respectiv în apropierea ratei dobânzii oferite de banca centrală la facilitatea de depozit, de 2,25% pe an. În schimb, ratele de dobândă pentru scadenţe între o lună şi trei luni se menţin la un nivel mai ridicat, de circa 6-7% pe an.

MFP şi-a propus să emită în iulie certificate de trezorerie cu discont şi obligaţiuni de tip benchmark în valoare totală de 4,65 miliarde lei, în vederea refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetar. Pentru trimestrul III, MFP are în vedere emisiuni cu o valoare totală estimativă cuprinsă între 13 şi 15 miliarde lei.

MFP anunţase anterior că vrea să atragă din piaţa locală între 11 şi 13 miliarde lei, în al doilea trimestru al acestui an, dar nu a reuşit să scoată decât 8,06 miliarde lei, din cauza nivelului ridicat al randamentelor cerute de bănci, în condiţiiile în care, în primul trimestru, MFP a atras de pe piaţa locală 12,71 miliarde lei, peste nivelul de 10-12 miliarde lei estimat iniţial.

În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008.

Totodată, în martie 2010, România a atras de pe piaţa externă 1 miliard euro, prin obligaţiuni cu maturitate la cinci ani, la o rată a cuponului de 5%. Randamentul pentru acestea a fost de 2,68 puncte procentuale peste mid-swap. Preţul a fost de 99,25% din valoarea nominală, iar randamentul de 5,18%.

Ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 6,8% din produsul intern brut (PIB).

Sursa: NewsIn