Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Firmele private cu probleme vor beneficia, printr-o OUG, de eşalonarea datoriilor avute la stat

A- A A+
Firmele private cu probleme vor beneficia, printr-o OUG, de eşalonarea datoriilor avute la stat

Guvernul a adoptat duminică o Ordonanţă de Urgenţă prin care firmele private vor putea beneficia de eşalonarea datoriilor la stat, condiţia fiind ca acele companii să nu fie în insolvenţă şi să constituie o garanţie.

Primul ministru Emil Boc a precizat că prin aceste eşalonări va fi ajutat mediul de afaceri din România. În completarea premierului, ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu, a susţinut că  această Ordonanţă de Urgenţă a fost dată după discuţii cu mediul de afaceri, cu experţii fiscali, cu reprezentaţii Fondului Monetar  Internaţional şi cei ai Comisiei Europene.

Ialomiţianu a precizat că pentru a beneficia de aceste eşalonări firmele trebuie, printre altele, să depună toate declaraţiile fiscale până în momentul în care solicită  această eşalonare, să nu fie în insolvenţă şi să nu fie în procedură de dizolvare. Mai mult, potrivit ministrului „contribuabilii care vor solicita eşalonarea la plată  trebuie să constituie garanţii reale sau  garanţii printr-o scrisoare de garanţie”.

Pe perioada eşalonării la plată se calculează şi se datorează doar dobânzi, dar nu se mai plătesc penalităţi de întârziere. Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere în funcţie de tipul garanţiei constituite. Ialomiţianu a precizat că  legea a creat “o facilitate pentru cei care constituie o garanţie prin scrisoare de garanţie, acei contribuabili suportând  o dobândă de 0,03 la sută,  iar cei care constituie garanţii reale vor suporta o dobândă de 0,04 la sută” .

Sursa: NewsIn

Related Posts with Thumbnails