FMI nu acceptă creşterea deficitului pentru realizarea investiţilor în infrastructură,spune Berceanu


FMI nu acceptă creşterea deficitului bugetar pentru a aloca mai mulţi bani pentru investiţiile în infrastructură şi recomandă Guvernului să reducă alte cheltuieli pentru a investi banii economisiţi, a declarat ministrul Radu Berceanu la finalul discuţiilor de luni cu reprezentanţii Fondului.

„Nu acceptă un deficit mai mare”, a precizat la finalul negocierilor cu reprezentanmţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Brceanu.

Înainte de a intra la discuţiile cu oficialii străini de la Ministerul Finanţelor, Berceanu a anunţat că va cere FMI creşterea cheltuielilor cu 0,4-0,5% din PIB pentru realizarea investiţiilor în infrastructură şi a avertizat că economia României va scădea şi în 2010 dacă Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu va accepta creşterea deficitului bugetar.

„Răspunsul lor a fost că aveţi mai multe posibilităţi: fie măriţi încasările la buget şi din banii economisiţi să faceţi aceste investiţii, ori tăiaţi din cheltuielile nejustificate pe care le aveţi la ora actuală în buget şi banii care vă rămân să-i folosiţi pentru aceste investiţii, ori să găsiţi o formulă de a implica capitalul privat, deci până la urmă parteneriatul public privat care s-a văzut că nu a prea mers”, a explicat Radu Berceanu.

Ministrul Transporturilor a spus că negocierile purtate cu reprezentanţii „nu au fost simple”, întrucât „avem destul de multe probleme în ceea ce priveşte veniturile la buget şi în ce priveşte cheltuielile care nu ar trebui să fie atât de mari”.

„Veniturile care nu sunt suficiente creează foarte mari probleme”, a adăugat ministrul.

Radu Berceanu a mai spus că luni nu s-a discutat despre reducerea personalului din companiile de stat, explicând că „nu neapărat prin disponibilizări se pot reduce cheltuielile”.

Sursa: NewsIn