Fondul European de Investiţii garantează credite de până la 315 mil. euro pentru IMM-urile româneşti


Fondul European de Investiţii (FEI) a încheiat acorduri de garantare cu Banca Comercială Română şi Raiffeisen Bank, care le vor permite celor două bănci să ofere credite noi în valoare de până la 315 milioane euro întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din România.

Cele două acorduri de garantare fac parte din iniţiativa JEREMIE – Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii.

În baza celor două acorduri, Banca Comercială Română şi Raiffeisen Bank vor oferi, timp de doi ani, finanţare cu scadenţe de până la şase ani, în condiţii preferenţiale unei game largi de IMM-uri din România care intenţionează să investească sau să îşi extindă activitatea.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara recent că băncile cred trebuie să îşi actualizeze strategiile şi planurile de afaceri şi să acorde mai multă importanţă IMM-urilor.

Fondul European de Investiţii (FEI) a fost creat în 1994 pentru a susţine  întreprinderile mici. Acţionarul său majoritar este Banca Europeană de Investiţii, alături de care formează „Grupul BEI”. FEI concepe şi dezvoltă instrumente de participare la capital şi garanţii destinate special acestui segment de piaţă.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.adevarul.ro