Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, 17-18 septembrie 2018


 

Administrația Prezidențială și Camera de Comerț și Industrie a României au plăcerea de a vă invita să paticipați , în perioada  17-18 septembrie 2018 la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, ca parte integrantă a Summitului Inițiativei celor Trei Mări.

Acestă primă ediție a Forumului va constitui cadrul de discuții cu privire la proiecte regionale din trei domenii de interes- transport, energie și digital, cu scopul de a stimula inițiativele de afaceri și de investiții în regiune și va analiza factorii potențiali de creștere și inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile și incubatoarele de afaceri.

Inițiativa celor Trei Mări (I3M) a fost lansată în anul 2015 drept o paltformă politică la nivel prezidențial, cu scopul de a facilita eforturile celor 12 state riverane, Mărilor Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia), în vederea atingerii unui nivel de convergență economică apropiat de celui din statele occidentale ale Uniunii Europene.

Forumul va oferi posibilitatea de a stabili contacte de afaceri cu oficialități și companii din statele I3M, cât și din celelalte state membre UE, Statele Unite ale Americii, Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Turcia, precum și cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai instituțiilor financiare europene și internaționale.

Participarea la eveniment eate posibilă prin înregistrarea prealabilă pe site-ul www.3si-business.com până la data de 10 septembrie 2018, urmată de confirmarea transmisă pe email împreună  cu un cod de acces la eveniment, în limita locurilor disponibile. Costurile generate de participarea la eveniment ( cazare, transport, etc.) vor fi asigurate de fiecare participant pe cont propriu.

Mai multe informații pot fi solocitate doamnei Cristina Mihai, Director Direcția Relații Interne și ICCRomânia, pe adresa cristina.mihai@ccir.ro, tel +40213191885.