Furnizorii de reţele de comunicaţii electronice ar putea avea drept de acces pe proprietăţi private


Senatul a aprobat luni o propunere legislativă prin care furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ar putea primi drept de acces pe proprietăţi publice şi private pentru lucrări de infrastructură, proprietarii putând să refuze accesul doar din motive „temeinic justificate”. Astfel, potrivit propunerii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice beneficiază de drept de acces pe proprietăţi, pe deasupra, în sau sub imobile publice, cât şi pe drumuri, poduri, pasaje şi alte elemente de infrastructură, trebuind ca exerciţiul acestui drept să nu contravină uzului sau interesului public, cerinţelor specifice de urbanism, protecţia mediului, a sănătăţii publice şi a ordinii publice. Furnizorii vor avea obligaţia de a solicita accesul pe proprietăţile publice de la titularul dreptului de administrare, urmând ca acesta să analizeze solicitarea şi să transmită răspunsul în termen de 30 de zile. Acordarea dreptului de acces poate fi refuzată doar în cazuri „obiective şi temeinic justificate”. Furnizorii care doresc să întreţină lucrări de infrastructură pe proprietăţi private vor trebui să transmită o solicitare de încheiere a unui contract către proprietari, urmând să fie îndeplinite aceleaşi condiţii privind exercitarea dreptului de acces ca în cazul proprietăţilor publice. Accesul poate fi refuzat doar din motive „temeinic justificate”. Contactat de NewsIn, deputatul PNL Relu Fenechiu, unul dintre iniţiatori, a explicat că dreptul de proprietate, consfiinţit de Constituţie, nu este încălcat, existând modalităţi de a refuza accesul furnizorilor pe proprietăţi private. „Dacă furnizorul trebuie să tragă un cablu prin curtea proprietarului şi acesta refuză deoarece agaţă cu roata maşinii cablul, acolo unde este amplasat, acesta este un motiv întemeiat. Dacă spune că nu îi place la ochi, cum arată, acesta nu mai este motiv întemeiat”, a explicat Fenechiu, pentru NewsIn. Deputatul a adăugat că aceasă lege a fost convenită cu furnizorii de reţele, după cinci ani de dezbateri. Propunerea legislativă mai reglementează şi modalităţile în care elemente de infrastructură pot fi utilizate partajat, între proprietari şi furnizorii de reţele, urmând ca oricare dintre părţi să poată să se adreseze ANCOM în cazul unui refuz de negociere sau în cazul în care nu se ajunge la un acord în termen de 2 luni. Potrivit expunerii de motive, legea ar urma să încurajeze dezvoltarea de reţele de comunicaţii electronice la nivel naţional şi a investiţiilor în infrastructură, precum şi concurenţa între furnizori. Mai mult, iniţiativa promovează un cadru juridic „coerent şi stabil” pentru realizarea reţelelor de infrastructură de comunicaţii, în contextul programului Net City, dezvoltat de primăria Bucureşti. Propunerea a fost adoptată de Senat, ca primă cameră sesizată, cu 55 de voturi pentru, 7 abţineri şi 1 vot împotrivă. Printre iniţiatori se numără mai mulţi deputaţi PDL, PSD, PNL, UDMR şi ai minorităţilor.

Sursa: NewsIn