Generali Asigurări estimează o scădere a profitului net de 24 de ori în acest an, la 860.000 lei


Generali Asigurări estimează pentru acest an un profit net de 860.000 lei, de 24 de ori mai mic faţă de anul 2010 şi afaceri de 441,51 milioane lei, în creştere cu 0,4%, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli propus spre aprobare acţionarilor.

În 2010, Generali Asigurări a înregistrat un profit net de 20,89 milioane lei.

Asigurătorul estimează, astfel, că va obţine în acest an venituri din prime brute emise de 441,51 milioane lei, comparativ cu primele brute emise în 2010, de 439,9 milioane lei. Segmentul de asigurări generale ar urma să contribuie în 2011 la afacerile companiei cu 347,96 milioane lei, în timp ce asigurările de viaţă ar urma să înregistreze 93,5 milioane lei.

„Pentru acest an, societatea ţinteşte către un portofoliu profitabil pe toate segmentele de business. Ţintele principale vor rămâne parametrii de profitabilitate şi creşterea segmentului de retail din portofoliul de clienţi, precum şi consolidarea segmentului corporate, care are potenţial de dezvoltare, iar pe segmentul de asigurări de viaţă sociatatea  se va axa pe susţinerea noilor vânzări prin principalele canale de distribuţie şi reducerea ratei lapsărilor”, se menţionează în raport.

În 2010, Generali a înregistrat o scădere a afacerilor de 13%, până la 439,9 milioane lei, în timp ce profitul net a crescut cu 31%, la 20,89 milioane lei.

În raportul directoratului se menţionează că scăderea afacerilor Generali a fost cauzată în principal de reducerea subscrierilor cu 19,9% pe segmentul Casco.

„Urmărirea realizării profitului a dus la o scădere semnificativă a produsului RCA (-38,2%) pentru Generali faţă de creşterea pieţei pe acest segment (+11,26%) în detrimentul înrăutăţirii ratei combinate”, se menţionează document.

Grupul Generali PPF Holding este prezent în România prin Generali Asigurări, Ardaf, RAI şi Generali Fonduri de Pensii.

Sursa: NewsIn