Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Ghid de finanţe: 5 greşeli capitale, care ne lasă rapid fără bani

A- A A+
Ghid de finanţe: 5 greşeli capitale, care ne lasă rapid fără bani

Nu ne permitem o maşină nouă şi scumpă, dar o vrem cu tot dinadinsul, chiar dacă acest lucru ne va duce curând la sapă de lemn. Trebuie să recunoaştem că ne place să cumpărăm: orice şi oricând, cu toate că nu dispunem de acele venituri şi ar trebui să cheltuim şi ce nu avem. Astfel de greşeli financiare ne duc rapid la faliment şi în puţin timp realizăm că am cheltuit mai mult decât am câştigat.

Mai jos îţi arătăm unele dintre greşelile majore ale românilor când vine vorba de admistrarea finanţelor, după cum au fost identificate de evz.ro.

  1. 1. Cheltuim mult pe nimicuri

Acesta este cel dintâi mare păcat finaciar. Suntem conştienţi că orice nimic costă şi ar trebui să ne gândim de două ori dacă ceea ce cumpărăm ne este absolut necesar, dar câţi dintre noi reuşesc să se abţină? Aparent, avem senzaţia că acel mărunţiş nu ne va face o gaură prea mare în buget, însă consumând repetat astfel de nimicuri vom rămâne într-o perioadă scurtă fără bani.

  1. 2. Prinşi în capcana ratelor

Vrem să fim la modă cu tehnologia. Să avem un nou model de smartphone, tabletă grafică, aspirator sau laptop este mai mult un moft de moment. Totuşi, nu renunţăm prea uşor şi alegem să cumpărăm cu bani în rate. Aşa ajungem de la lună la lună să plătim cel puţin dublul valorii obiectului dorit.

  1. 3. Folosim cardul de credit la cumpărături casnice

Descoperirile de card sau utilizarea cardului de credit pentru satisfacerea nevoilor personale ne face mai mult rău decât bine. Dobânzile sunt uriaşe şi nu putem conştientiza pe ce am dat banii. Astfel, luna viitoare vom avea probleme financiare mult mai mari.

  1. 4. Cumpărăm maşini şi case prea mari

Foarte mulţi dintre români aleg să se împrumute pentru a avea maşini mult mai puternice, ce presupun un consum mult mai mare al motorului. Nu înseamnă că dacă achiziţionează cu banii jos un model pretenţios al unui automobil sunt scutiţi de probleme. Pe termen lung se poate întâmpla să aibă din această cauză dificultăţi cu drămuirea bugetului. Ajung să realizeze că nu mai au bani de benzină sau revizii tehnice.

De hac le poate veni şi pretenţia de a dispune de locuinţe spaţioase, cu mulţi metri pătraţi. Dacă locuinţa e prea mare vom cheltui enorm cu întreţinerea şi utilităţile.

  1. 5. Suntem prea săraci pentru economii

Nimic mai fals. Orice ban economisit ne poate fi de folos atunci când vom trece printr-un impas finaciar. Experienţa dureroasă a recesiunii ne arată că atunci consumăm tot venitul sau chiar peste puterile noastre finaciare, când vin vremuri şi mai grele ne găsim fără soluţie. Din păcate, uităm prea repede că fiecare leu cheltuit contează.

Related Posts with Thumbnails