Ghidul Angajatorului elaborat in cadrul proiectului ,,Workcall,,


Ghidul Angajatorului elaborat in cadrul proiectului ,,Workcall,,

Agenţia de Consultanţă şi Afaceri Română vă solicită sprijinul în vederea diseminării broșurii informative ,,Ghidul Angajatorilor’’ elaborată în cadrul proiectului ‘’Workcall’’ (POSDRU/165/6.2/S/143219).  Agenţia de Consultanţă şi Afaceri Română în parteneriat cu FORUM GROUP, în calitate de beneficiar, Turda Salina Durgău SA și Asociaţia EDUTECO implementează proiectul ,,Workcall’’, în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015, în regiunile Nord-Vest, Bucureşti-Ilfov și Sud-Muntenia.  Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului la ocupare pentru persoanele din grupuri vulnerabile prin înfiinţarea de centre de incluziune socială, activităţi de coaching, consiliere şi mediere profesională, programe de formare profesională, cercetări, studii şi analize, toate acestea având rolul de a genera efecte pozitive pe termen lung pentru membrii grupului ţintă în acţiunea lor de integrare pe piaţa muncii.

,,Ghidul Angajatorului’’ a fost elaborat pentru a fi un instrument util angajatorilor, iar necesitatea scrierii acestuia a pornit de la nevoia de a dărâma barierele sociale dintre persoanele care fac parte din grupurile vulnerabile și angajatori, precum și de la necesitatea întăririi convingerii că acestea pot fi la fel de performante ca și oricare dintre noi.

Dacă un angajator își pune întrebări cum ar fi: Ce înseamnă să angajez o persoană din grup vulnerabil?  Ce beneficii îmi aduce această angajare? Cu ce mă poate ajuta pe mine proiectul ,,Workcall’’ ?  răspunsurile le va descoperi în ,,Ghidul Angajatorului’’. În ghid se pot găsi informații despre: grupurile vulnerabile social (persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului si femei), facilitățile pentru angajatori în cazul încadrarii în muncă a grupurilor vulnerabile social,  studii de caz,  politici romanești și europene cu privire la grupurile vulnerabile,  organisme reprezentative pentru categoriile vulnerabile, detalii despre proiectul ,,Workcall’’ .

,,Ghidul Angajatorului’’ promovează schimbarea atitudinii sociale în rândul angajatorilor, comunităților locale și factorilor de decizie în ceea ce privește grupurile vulnerabile. Scopul acestui ghid constă în așezarea unei baze solide în vederea depășirii de către angajator a barierei stereotipurilor legate de grupurile vulnerabile în domeniul ocupațional și în facilitarea conexiunii angajator – angajat.

 

Descărcați aici:   Ghidul Angajatorului.pdf varianta pdf cat si varianta online incarcata pe site-ul nostru www.acar-eu.ro.

​Pentru informatii suplimentare contactați: Agenția de Consultanță și Afaceri Română,Telefon: 0364.435.213,Fax: 0364.435.372,E-mail: office@acar-eu.ro

http://acar-eu.ro/ghidul-angajatorului/

 

Sursa:

Agenția de Consultanță și Afaceri Română

 

www.acar-eu.ro

Facebook/ Agenția de Consultanță și Afaceri Română