Grevă la Lufthansa


Personalul navigant de pe aeronavele comerciale ale principalei companii aeriene germane Lufthansa a intrat în grevă vineri la Frankfurt începând cu ora 05.00 (06.00 ora României), iar aceasta va dura până la ora 13.00 (14.00 ora României), a anunţat joi seara sindicatul german Ufo.

Sindicatul german al personalului navigant de pe aeronavele comerciale, Ufo, a afirmat marţi că această grevă a fost comunicată în ultimul moment, aceştia revendicând creşterea salariilor pentru membrii săi.

Joi dimineaţa, sindicatul a anunţat pe site-ul său de Internet că „vineri va fi prima zi în care greva se va concretiza”, dar nu a precizat ce aeroporturi vor fi vizate.

Compania aeriană a anunţat că va „depune toate eforturile” pentru a reduce atât cât este posibil consecinţele grevei şi pentru a-şi informa cât mai bine clienţii.

Aproximativ 840 de zboruri ale companiei decolează şi aterizează în fiecare zi pe aeroportul din Frankfurt (vest), care constituie baza principală a companiei.