Grupul Rompetrol vrea să-şi construiască o centrală în cogenerare de 75 MW lângă Petromidia


Grupul Rompetrol, controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan, vrea să îşi construiască lângă Rafinăria Petromidia o centrală în cogenerare de 75 MW, pentru consum propriu, a declarat marţi CEO-ul Rompetrol, Saduokhas Meraliyev.

„Avem deja studiul de fezabilitate, care a fost realizat de o cunoscută companie belgiană. Analizăm două scenarii, dar înclinăm spre primul dintre ele, să investim până la 100 milioane dolari şi să realizăm o centrală cu o capacitate de 75 MW”, a spus şeful Grupului Rompetrol.

Saduokhas Meraliyev a precizat că această capacitate nu va fi suficientă pentru a acoperi nevoile de energie ale rafinăriei, care ar fi de 85 MW şi că astfel va mai fi nevoie de încă o sursă de energie.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri anunţase încă de la începutul anului trecut că va căuta investitori la Uzina Termoelectrică Midia, pentru realizarea unui proiect de tip brown-field estimat la 100 milioane euro, cu scopul de a realiza o unitate nouă de producere a energiei electrice şi termice.

Uzina Termoelectrică Midia va aporta bunuri în natură, care vor fi considerate necesare în urma elaborării unui studiu de fezabilitate, şi care, în urma evaluării, se consideră că ar putea constitui între 15% şi 20% din capitalul social al noii societăţi cu capital mixt.

Investitorul va participa cu un aport în numerar din care vor fi finanţate total sau parţial investiţiile privind realizarea unei capacităţi noi de producere a căldurii şi electricităţii, modernizarea instalaţiilor care devin parte a noii societăţi cu capital mixt.

Din anul 1996, societatea comercială Uzina Termoelectrică Midia din Năvodari nu a mai putut produce energie electrică în condiţii economice competitive şi şi-a adaptat activitatea numai pe producerea de energie termică şi apă demineralizată.

SC Uzina Termoelectrică Midia SA este în portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, acesta administrând un pachet de acţiuni reprezentând 56,58% din capitalul social al acesteia.

Sursa: NewsIn