Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a primit marţi delegaţia companiei siderurgice Mechel, condusă de vicepreşedintele grupului rus, Viktor Trigubko, iar subiectul discuţiilor s-a referit la proiectele de investiţii pe care compania le are în România.
„Cu această ocazie, a fost abordată şi posibilitatea participării Mechel în proiecte de dezvoltare a unor companii mixte cu rolul de a construi şi opera grupuri energetice în România”, se arată într-un comunicat emis marţi de Ministerul Economiei.
Grupul siderurgic Mechel este unul dintre cei mai importanţi producători de oţel şi produse siderurgice din Federaţia Rusă şi cel mai important producător din România.
În România, Mechel este prezent din august 2002 şi în prezent este unul dintre cele mai mari jucători pe piaţa siderurgică a României, deţinând şase unităţi metalurgice cu peste 7.000 de salariaţi: Mechel Târgovişte (producător de oţel, laminate la cald, oţeluri speciale), Mechel Câmpia Turzii (producător de laminate la cald, sârmă şi produse din sârmă), Ductil Steel Buzău (produce laminate la cald, sârmă şi produse din sârmă), Ductil Steel Oţelu Roşu (producător de oţel), Laminorul Brăila (producător de profile) şi Mechel Reparaţii Târgovişte (producător de cilindri de laminare).
Sursa: NewsIn