Guvernul a plafonat indemnizaţiile şefilor de companii naţionale şi reprezentanţilor săi din CA


Şefii de companii naţionale şi regii autonome la nivel local şi naţional, precum şi reprezentanţii statului în consiliile de administraţie ale companiilor cu capital majoritar de stat vor avea indemnizaţiile plafonate la nivelul lui 2010.

„Şi pentru anul 2011 se va menţine exact acelaşi nivel al indemnizaţiilor pentru şefii de companii de nivel local şi naţional şi pentru indemnizaţiile din consiliile de administraţie la societăţile şi companiile cu capital majoritar de stat, menţinerea la acelaşi nivel ca şi în 2010, adică plafonată. Am luat această decizie pentru că la nivel local memorandumul pe care l-am adoptat în Guvern nu producea efecte, ci doar pentru companiile naţionale”, a anunţat primul-ministru Emil Boc după şedinţa de vineri a Guvernului precizând că o creştere a acestor indemnizaţii va putea fi luată în calcul doar după ce criza economică va fi depăşită.

De altfel, Emil Boc a cerut de miercuri ministerelor de Finanţe şi de Justiţie să pregătească actul normativ prin care salariile directorilor de regii naţionale şi de companii de stat de la nivel local să fie plafonate la nivelul anului 2010.

„Solicit Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului de Justiţie ca până la viitoarea şedinţă de Guvern să pregătească un act normativ prin care şi la nivelul regiilor autonome şi companiilor de stat de la nivel local să se plafoneze salariile directorilor de regii şi consiliilor de administraţie la nivelul anului 2010”, a spus Emil Boc la începutul şedinţei de Guvern de miercuri arătând că acest act normativ trebuie să-l completeze pe cel prin care au fost plafonate salariile de la nivel naţional.

„Noi am rezolvat problema pentru companiile de stat la nivel naţional, dar vrem să se aplice acelaşi tratament şi la nivel local pentru că nu suntem în recesiune la nivel local şi la nivel central suntem. Vom ieşi împreună din recesiune în cursul anului 2011, moment după care putem discuta de reevaluarea salariilor şi beneficiilor din consiliile de administraţie”, a mai spus primul-ministru.

Sursa: NewsIn