Guvernul anunţă că are 10 obiective pentru 2012, referitoare la investiţii, la mediul de afaceri


Primul ministru Emil Boc a anunţat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că pentru 2012 Guvernul îşi propune zece obiective, printre care menţinerea cotei unice de impozitare şi continuarea investiţiilor majore, dar şi a programului Prima Casă.

„Obiectivul fundamental al bugetului de stat este susţinerea investiţiilor, a locurilor de muncă, a consolidării sănătăţii şi mediului de afaceri. Am propus 10 măsuri în acest sens”, a declarat şeful Executivului.

Premierul a prezentat, în acest context, m enţinerea cotei unice de 16%, majorarea cheltuielilor cu investiţiile la 38 miliarde de lei, continuarea şi suştinerea celor mai importante dintre investiţii, a căror finalizare se va realiza în anii următori, ca de exemplu investiţiile în autostrăzi.

Alte obiective pe 2012 se referă la alocarea a 10 miliarde de lei în bugetul MFP pentru instrumentul garanţiilor de stat, la continuarea programelor care s-au dovedit a fi eficiente: programul Prima Casă, programul Rabla, programul Casa Verde, iar în privinţa fondurilor europene, Guvernul îşi propune să atingă 6 miliarde de euro.

Boc a mai anunţat şi că Guvernul are în vedere privatizarea minoritară a unor companii de stat, „pentru că sectorul companiilor de stat a rămas nereformat”, precum şi simplificarea fiscală, dar şi păstrarea cotelor reduse de TVA după cum urmează: 5% pentru constucţii sociale şi de 9% pentru medicamente, manuale şcolare şi alte servicii culturale. În fine, premierul s-a referit la implementarea prin parteneriatul public-privat a proiectelor care nu pot fi susţinute din fonduri publice.

Sursa: NewsIn