Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Hidroelectrica va lista pe bursă 15% din acţiuni, spune consilierul personal al lui Ion Ariton

A- A A+
Hidroelectrica va lista pe bursă 15% din acţiuni, spune consilierul personal al lui Ion Ariton

Tudor Şerban, consilierul personal al ministrului Economiei, Ion Ariton, a declarat joi că pachetul de acţiuni Hidroelectrica ce va fi listat încă se negociază, dar că cel mai probabil se vor scoate pe bursă 15% din ele.

„Eu am propus 10%. Se pare că se merge pe 15%, cel mai probabil din 2012”, a spus Tudor Şerban, în cadrul unei conferinţe de presă.

De altfel, listarea pe bursă a unor pachete de acţiuni din marile companii energetice de stat este un proiect mai vechi al autorităţilor, ce făcea parte din Strategia Energetică a României. Fostul ministru al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, declara în decembrie 2007 că în 2008 urmează să fie listate pe bursă câte 10% din acţiunile Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica. Între timp, listarea Romgaz a fost amânată pentru 2011, iar listările Hidroelectrica şi Nuclearelectrica au fost blocate, întrucât aceste două companii urmau să facă parte din giganţii energetici Electra şi Hidroenergetica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Hidroelectrica a acoperit anul trecut 36% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile.

Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi are circa 5.300 de angajaţi. Hidroelectrica administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.

Sursa: NewsIn

Related Posts with Thumbnails