HOTĂRÂRE nr. 24 din 14.05.2020- MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR APLICABILE PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ


 

Având în vedere analiza și propunerile formulate de Grupul de Suport Tehnico – Științific pentru gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, privind măsurile necesar a fi menținute / instituite pentru prevenirea și controlul răspândirii infecțiilor luând în considerare peristența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, care mențin o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar, în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în considerarea prevederilor art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum și ale prevederilor H.G. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, în temeiul prevederilor art. 42 alin (1), art. 43 alin (3) și ale art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 Începând cu data de 15.05.2020, se declară Starea de alertă la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile.

Art.2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor, aplicabile pe timpul stării de alertă, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Regulile de desfășurare a unor activități care necesită măsuri specifice de protecție sanitară se adoptă prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului cu
competență în domeniu.

Art.4 Pentru alte măsuri decât cele prevăzute la art. 3, necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, autoritățile administrației publice centrale și locale emit
acte normative şi acte administrative, potrivit normelor de competență și domeniilor de activitate pe care le gestionează.

Art.5 În aplicarea dispozițiilor art. 7 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, și ale HG nr.557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 , în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.

Art.6 Prezenta Hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

 

Consultati aici anexa cu MĂSURI de prevenire și control al infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă