Început de an nefast pentru instituţiile financiare. Băncile româneşti vor avea câştiguri diminuate în 2012


Criza economică va avea efecte nefaste pentru profitul băncilor comerciale, cel puţin în prima parte a acestui an, consideră experţii financiari. Pierderile bancare vor fi cauzate în cea mai mare parte de creşterea volumului creditelor neperformante ce vor afecta întreg sistemul instituţiilor financiare.

Dacă în 2012 profitul bancar va avea valori negative, acesta ar fi cel de-al treilea an consecutiv de pierderi pentru bănci
Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României, a declarat în luna decembrie că sistemul bancar încheie anul 2011 în pierderei. De altfel, pierderile băncilor din primele nouă luni din 2011 au depăşit  ezultatul negativ din intreg anul 2010.
“La finele lunii septembrie, pierderea cumulată a băncilor din sistem s-a ridicat la 766 milioane de lei (circa 176 milioane euro), cu 62% peste nivelul raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 474 milioane de lei. În trimestrul trei, sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro), după ce la semestru raportase un profit net de 94,5 milioane de lei.”, informează www.dailybusiness.ro
Sistemul bancar a încheiat anul 2010, pentru prima dată din 1999, cu pierdere netă de 516 milioane lei, mai menţionează aceeaşi sursă. În 2009 băncile au raportat un câştig net cumulat de 815 milioane lei.