Inflaţia din februarie la un nou minim istoric. Din martie preţurile ar putea creşte


Spread the love

Inflaţia a coborât în februarie la un nou minim istoric, de 2,5%,  după cum arată estimările membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari (AAFBR), în contextul în care Institutul Naţional de Statistică va prezenta datele oficiale pe 12 martie.
Potrivit sursei menţionate, din martie, dar mai degrabă din aprilie, ne putem aştepta la o creştere a preţurilor, având în vedere că produsele agricole de anul trecut se vor termina, iar cotaţia petrolului va continua sa crească pe seama evoluţiei crizei din Iran, comentează www.dailybusiness.ro.

O producţie agricolă redusă va necesita importuri mai mari, lucru care înseamnă creşteri de preturi.

„Inflatia ar putea fi influenţată, în sens negativ, şi de liberalizarea preţurilor administrate, de la curent la gigacalorie”, afirma analistii.
Totuşi, un alt factor important care va contribui calcularea inflaţiei va fi şi încetarea efectului de bază. Mai simplu spus, după ce in 2010, pe fondul creşterii TVA, preţurile au luat-o razna, în 2011 acestea au crescut ceva mai încet, iar în acest an, efectele se vor disipa în totalitate.
Pe de altă parte, experţii spun că inflatia ar putea fi temperată şi de scăderea cererii, în condiţiile în care populaţia şi firmele consumă tot mai puţin.

Astfel, membrii Asociaţiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania estimează că scumpirile se vor accelera în cea de-a doua parte a anului, iar inflaţia va urca în decembrie 2012 la 3,7%.
Totodată, Banca Naţionala anticipează o evoluţie similară, dar preconizează că inflaţia se va situa la nivelul anului în jurul nivelului de 3,2%.