Inflaţia pe 2011 a scăzut la nivelul minim al ultimilor 20 de ani


Inflaţia anuală s-a redus în anul 2011 la 3,14%, nivelul minim al ultimilor 20 de ani, întrucât au stagnat preţurilor alimentare, după ce în decembrie preţurile de consum au urcat cu 0,23%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (ianuarie 2011 – decembrie 2011) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2010 – decembrie 2010) determinată pe baza IPC şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost de 5,8%, precizează INS.

Pe întreg anul trecut mărfurile alimentare au avut în medie scumpiri de sub un punct procentual (0,95%), în timp ce preţurile la mărfurile nealimentare şi servicii au crescut cu 4,45% şi 4,23%.

În luna decembrie 2011 faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,4%, respectiv cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,3%.