Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 26,6% în primele zece luni, la 70.629


Numărul de autoturisme noi înmatriculate a scăzut cu 26,6% în primele zece luni, la 70.629, faţă de ianuarie-octombrie 2009, când au fost 96.217, potrivit datelor publicate joi de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Cele mai vândute mărci de autoturisme au fost, în primele zece luni, Dacia, cu 23.292 unităţi, în scădere cu 23,6% faţă de perioada similară din 2009, Skoda, cu 6.187 unităţi (-16,9%), Volkswagen, cu 5.962 unităţi (-27,3%) şi Renault, cu 5.899 unităţi (-22,5%).

În octombrie, numărul de autoturisme noi înmatriculate a crescut cu 9,4%, la 8.281, faţă de aceeaşi lună din 2009, când au fost înmatriculate 7.572 maşini. Mărcile de autoturisme cele mai vândute au fost, în octombrie, Dacia, cu 2.978 de unităţi, în creştere cu 19,9% faţă de octombrie 2009 şi Skoda, cu 769 de unităţi (+7,8%). Renault se află pe locul al treilea, cu 598 unităţi, înregistrând o creştere de 16,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Numărul total de vehicule noi – autoturisme, autobuze, tractoare, motociclete, etc. – înmatriculate în octombrie a fost de 9.706, cu 0,2% mai puţine decât în luna similară din 2009.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.montan.tv