Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Inscrieti-va la cursul de Manager Energetic European!

A- A A+
Camera de Comerț și Industrie Cluj organizează a doua ediție a cursului de Manager Energetic European începând cu luna iunie 2015.
Inițiat în cadrul proiectului EUREMplus, IEE/12/676/SI2.644736 ca urmare a Directivei Uniunii Europe privind Eficiență Energetică și cofinanțat prin Programul Intelligent Energy Europe al Uniunii Europene, cursul s-a bucurat de un succes deosebit în toate țările în care a fost predat. Astfel, după Austria, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Republica Ceha, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Italia, Polonia, Slovenia și Spania, în 2013 a venit rândul României, Bulgariei, Croației, Ciprului și a Macedoniei să beneficieze de rețeaua de instruire EUREM.
În România, programul de formare pentru Managerii Energetici Europeni este derulat în premieră la Cluj-Napoca, de către Camera de Comerț și Industrie Cluj, fiind extrem de apreciat  și solicitat datorită abordării constructive a reducerii consumului și a creșterii eficienței energetice.

Prima promoție românească de Manageri Energetici Europeni, formată din reprezentanți ai firmelor românești a absolvit în luna mai 2015, cunoștințele acumulate fiind apreciate în cadrul unui examen teoretic și prin realizarea și susținerea unui concept energetic.
Certificatele de Manager Energetic European, emise de către Camera de Comerț și Industrie Nurnberg- Germania, deținătoarea licenței de curs, le-au fost înmânate absolventilor în cadrul unei festivități organizate în data de 08 mai a.c.
Datorită structurii și modulelor sale (inginerie termică, tehnologie solară, cogenerare, răcire, refrigerare, energie geotermală, green-IT, managementul randamentului, energie din biomasa, ș.a.) acest curs oferă informații deosebit de valoroase și utile despre utilizarea eficientă a resurselor energetice, ceea ce îl face deosebit de solicitat.
Din acest motiv, locurile pentru această serie de curs sunt limitate!

Taxa de participare la cursul de Manager Energetic European este de 1000 euro plus TVA/ cursant, plătibili în lei la cursul BNR din data facturării.

Pentru înscrieri și informații suplimentare ne puteți contacta la adresele de mail lucia.revnic@ccicj.ro și paula.vaida@ccicj.ro sau la numerele de telefon 0364-730984 și 0364-730985.

Related Posts with Thumbnails