Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

INTERVIU Cristian Sima, WBS: „Vineri, banca ce a provocat eroarea va declara faliment. Wall-Street si pietele financiare din lume isi pierd din credibilitate”

A- A A+

„In jurul orei 21:40, un trader de la una din bancile Big Five a plasat un ordin de vanzare si a gresit numarul cu trei zerouri. A vandut peste 16 miliarde de contracte. Asta a dus la o scadere a indicelui Dow Jones de aproape 10%. Este cea mai mare scadere inregistrata de Dow Jones in istorie”, a declarat Cristian Sima pentru HotNews.ro

„Dupa acest moment, piata s-a panicat si a inceput sa vanda actiuni. Titlurile au inceput sa scada. Procter&Gamble a pierdut 30%, Accenture a ajuns de la 40 de dolari la 1 cent pe actiune. Actiunile IBM au scazut de la 127 de dolari pe actiune, la 91 si au revenit la 112. Investitorii au inteles apoi greseala si au inceput sa cumpere din nou”, a declarat Cristian Sima.

Presedintele WBS crede ca eroarea va avea urmari grave, iar banca ce a provocat tot deranjul de pe bursa din New York va falimenta. „Vineri, banca ce a provocat aceasta eroare va declara faliment. Wall Street pierde din credibilitate si ca urmare toate pietele financiare din lume pierd din crediblitate. Nimeni nu a reglementat o asemenea eroare”.

„Afacerea Kerviel (Societe generale) a dovedit ca se pot pierde bani grei din greseli. Nimeni nu a reglementat o astfel de pierdere. Big Five, care nu au limita la vanzari sau cumparari, pot cumpara un miliard de dolari desi nu-l au. Drept urmare, oricine poate sa nenoroceasca pietile financiare”, a continuat Cristian Sima.

„Pierderile suferite de investitori, banci si fonduri de investitie sunt enorme. Pana acum, Dow Jones nu a oscilat mai mult de 3% pe zi. Daca nu se gaseste o solutie pentru ce s-a intamplat pe bursa americana in ziua de joi, se pune in discutie intreg sistemul financiar-bancar. Bursa din Romania, atat cea de la Bucuresti, cat si cea din Sibiu, va fi confruntata cu probleme grele vineri la deschidere, datorita influentei puternice a pietelor americane si europene”, este de parere Cristian Sima.

Sursa : Hotnews

Related Posts with Thumbnails

RSS Ultimele stiri din business

  • A apărut o eroare, care, probabil, înseamnă că fluxul nu funcționează. Reîncercă mai târziu.