Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Interviu Mihai Daraban, Presedintele Camerei de Comert și Industrie a României

A- A A+

Interviu cu domnul Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României acordat pentru ziare.com

Ce aşteaptă mediul de afaceri de la prezidenţiabili?

Eficientizarea cheltuielilor publice în România ar trebui să fie noul obiectiv de ţară, spune Mihai Daraban, noul şef al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

În acest context, reprezentantul CCIR menţionează că mediul de afaceri din România este foarte interesat de cum s-au gândit candidaţii la preşedinţia României să asigure stabilitatea economică a ţării.

Aţi preluat recent conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României după multe scandaluri în care a fost implicat fostul preşedinte Mihai Vlasov. Care sunt acum obiectivele CCIR?

Camera Naţională se afla într-un proces de consolidare interna pentru a trece de la statutul de observator neimplicat, la care a fost adusă în ultimii ani, la statutul de participant activ la dezbaterea publică pe teme economice şi de apărător al intereselor mediului de afaceri.

Implementam o serie de proceduri menite să crească gradul de participare a Sistemului Cameral la dezbaterea economică. De exemplu, va creşte frecvenţa preluării de evaluări sectoriale din teritoriu astfel încât interesele mediului de afaceri să fie apărate pe baza unui proces participativ la nivel naţional cât mai amplu.

De asemenea, vom diversifica serviciile pe care le vom pune la dispoziţia companiilor, astfel încât Sistemul Cameral să devină principalul ghid al firmelor româneşti în materie de legislaţie, dar şi în relaţia cu instituţiile publice.

În paralel, lucrăm la refacerea legăturilor cu partenerii Camerei, distruse de domnul pe care l-aţi amintit. Am reuşit să actualizăm protocoalele cu ministerele, pentru a le adapta la evoluţiile recente şi a le face utile.

Am semnat un protocol cu Fondul de Mediu pentru ca vrem să sprijinim mediul de afaceri în procesul de atragere a fondurilor europene. Reprezintă un obiectiv în interes public şi o necesitate creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi noi vom face toate eforturile să sprijinim acest efort.

Nu în ultimul rând, intenţionam să sprijinim diplomaţia comercială şi să ne implicăm direct în atragerea de investiţii în ţară. Vrem să venim în sprijinul diplomaţiei comerciale a României prin preluarea organizării forumurilor şi a misiunilor economice în străinătate.

Realitatea este ca după 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeana, potenţialul României este foarte puţin cunoscut, comparativ cu cel al altor ţări. Trebuie să găsim soluţii mai potrivite şi pentru promovarea externă, şi pentru a face lucrurile mai simple şi mai uşoare pentru investitorii străini, aici în ţară.

Cum s-ar putea face acest lucru?

Sunt multe modalităţi, între care una ar putea fi instituirea obligaţiei ca toate administraţiile locale să facă publice disponibilităţile de terenuri şi de conectare la utilităţi, pentru ca multe investiţii sunt ratate din cauza junglei imobiliare spre care investitorii sunt împinşi după ce pun piciorul în ţară. Investitorul ar avea la dispoziţie, în mod centralizat, disponibilităţile către investitori şi punctele forte ale fiecărei localităţi.

Simplificarea accesului investitorilor în România ar fi de un real ajutor. Orice efort trebuie făcut. Statele se bat pe fiecare investiţie mai mult ca niciodată.

Care sunt evaluările CCIR despre starea actuală a economiei?

Din punct de vedere macroeconomic, lucrurile par să arate bine, însă mediului de afaceri îi este foarte greu. Taxa pe construcţiile speciale a afectat puternic sectorul productiv. Povara fiscală este mare şi pe lângă aceasta, fiscul nu face niciun efort să arate respectul cuvenit firmelor care contribuie la bugetul de Stat.

Acum e un context electoral şi nu ştiu dacă e un moment în care lucrurile ar putea fi discutate cu calm, dar după alegeri trebuie regândit total modul în care statul acţionează, în care se raportează la firme şi, îndrăznesc să spun, cum cheltuie banii din taxe şi impozite.

Din păcate, Ministerul Finanţelor are un comportament specific secolului trecut şi nu sesizam vreo dorinţa a conducerii să îl adapteze la necesităţile actuale. Nu mai spun că, în continuare, bugetul este construit exclusiv în funcţie de necesităţile sistemului bugetar. Din punctul nostru de vedere, eficientizarea cheltuielilor publice în România ar trebui să fie noul obiectiv de ţara. Câtă vreme nu vom face acest lucru, rămânem în cercul vicios în care rezultatul politicilor publice nu se va vedea pentru că efectiv banii se pierd pe drum.

Pe de altă parte, există şi domenii unde lucrurile evoluează bine, precum agricultura. Sunt, de asemenea, perspective importante de dezvoltare a sectorului energetic şi aici am în vedere explorările pentru resurse energetice atât on shore, cât şi off-shore, în Marea Neagra.

Care este părerea dumneavoastră despre Guvernul Ponta?

Obiectivul nostru este acela de a apără interesele mediului de afaceri şi pentru aceasta vom fi parteneri de dialog cu orice guvern al României, după cum este firesc să avem un dialog consistent şi cu opoziţia.

Primul ministru Ponta a fost deschis la un dialog real cu noi şi acest lucru ne bucură. De asemenea, colaborăm foarte bine cu o parte dintre ministere. Speram să vedem aceeaşi deschidere din partea întregului mediu guvernamental, deschidere de care avem nevoie în timpul procesului decizional, nu după. Dialogul post-factum nu e autentic şi nu are nicio valoare pentru mediul de afaceri.

Credeţi că temele economice vor fi mai prezente în campania care se apropie?

Sper că vor fi prezente şi în măsura posibilităţilor vom încuraja dezbaterea pe teme economice. Credem în valoarea dialogului cu toate forţele politice. În acest sens, vom putea găzdui prezentarea viziunii sau a programelor economice ale principalilor candidaţi.

Mediul de afaceri este foarte interesat să cunoască viziunea pe care candidaţii la preşedinţia Romaniei o au despre dezvoltarea economică. Cum s-au gândit să asigure stabilitatea economică şi predictibilitatea legislaţiei fiscale sunt subiecte de maxim interes pentru mediul de afaceri şi vom face tot ce ţine de noi pentru a încuraja dezbaterea publică pe aceste teme.

Independenţa energetică vi se pare un obiectiv fezabil pentru România?

Sunt 100% convins că este un obiectiv fezabil. Proiectele care vor duce la asigurarea independenţei energetice a României sunt proiecte strategice în interes naţional. Este cu atât mai important să accelerăm atingerea acestui obiectiv cu cât în plan internaţional situaţia se complică pe zi ce trece. Sperăm că toţi actorii politici vor sprijini fără ezitări obiectivul realizării independenţei energetice a României.

Sursa: http://www.ziare.com/economie/comert/ce-asteapta-mediul-de-afaceri-de-la-prezidentiabili-interviu-cu-mihai-daraban-seful-ccir-1316278

Related Posts with Thumbnails