INVITAȚIE- ”Alimente și băuturi din Bulgaria însorită”


Camera de Comerţ şi Industrie a României are plăcerea de a vă invita la evenimentul organizat de Ambasada Republicii Bulgariei în România – „Alimente şi băuturi din Bulgaria însorită”, în data de 28 noiembrie 2014, începând cu ora 12.00, la hotel Marshal Garden Bucureşti.

La această acţiune sunt aşteptate să participe nu mai puţin de 20 de companii din Bulgaria, care vor prezenta produse autentice precum: lactate, produse din carne, vinuri şi băuturi nealcoolice, cafea, fructe şi legume, produse tradiţionale bulgăreşti etc.

Participanţii la această acţiune vor avea ocazia să iniţieze un dialog constructiv cu reprezentanţii mediului de afaceri din Bulgaria şi să identifice noi oportunităţi de colaborare.

Puteți confirma participarea dumneavoastră în format electronic, la adresa de e-mail: petru.russu@ccir.ro sau b.denev@mee.government.bg. Înscrierile se fac pe baza principiului „primul venit, primul servit”, iar data limită pentru înscrieri este 20 noiembrie 2014.

Persoana de contact din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României este domnul Petru Russu, Consilier de Zonă, Departamentul Relaţii cu Membri, Biroul Relații Externe, tel: 021.319.00.88.