Kruk: Piaţa colectării de creanţe ar putea stagna în acest an, la circa 6,5 miliarde lei


Piaţa colectării de creanţe va rămâne la aproximativ acelaşi nivel ca în 2010, de circa 6,5 miliarde lei, însă în 2012 va înregistra o revigorare, a declarat marţi directorul general al Kruk International, Isabela Iacob.

„În 2011, piaţa ar putea rămâne aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut, sau poate cu 2-3% sub nivelul din 2010. Pentru 2012 anticipăm o revigorare, o uşoară scădere a valorii portofoliilor vândute pe piaţă şi o uşoară creştere a sumei portofoliilor externalizate, pentru că încet-încet piaţa de banking va reîncepe să meargă bine şi angajaţii băncilor vor fi orientaţi mai mult spre activităţi de vânzare şi de analiză de dosar de credit şi mai puţin spre activităţi de colectare”, a menţionat Isabela Iacob.

Aceasta a mai spus că valoarea medie a unei creanţe gestionate în portofoliul Kruk International este de circa 5.000 lei. Iacob susţine că majoritatea portofoliilor la nivelul pieţei au fost vândute de către bănci, reprezentând peste 90%. „Au vândut şi companiile de telecomunicaţii, dar având în vedere faptul că valoarea medie a unei facturi este mult mai mică, şi volumul portofoliilor vândute a fost mai mic ca valoare”, a menţionat şeful Kruk International.

Compania Kruk International SRL a fost înfiinţată în 2007 de grupul Kruk din Polonia. Compania este specializată în managementul integrat al creanţelor, având clienţi atât din sectorul financiar, cât şi companii.

Kruk International a dezvoltat activităţi de colectare a creanţelor bancare ale companiilor de intermediere a creditelor, companiilor de asigurări şi leasing, operatorilor de telefonie fixă şi mobilă, cât şi ale companiilor de distribuţie a bunurilor de larg consum.

Sursa: NewsIn