Lanţul de magazine Mic.ro s-a dezvoltat pe banii furnizorilor


Magazinele Mic.ro sunt ameninţate de faliment şi s-ar putea închide în curând ca urmare a managementului defectuos, problemelor legate de plăţi, preţurilor mult prea mari şi extinderii prea rapide.

Marfa primită iniţial de retailerul Mic.ro de la furnizori a fost vândută, iar banii s-au cheltuit pe dezvolare, a afirmat şeful Coface Romania, Cristian Ionescu.  El a  mai punctat că reprezentanţii firmei Mercadia, operatorul reţelei de magazine Mic.ro, le spun furnizorilor că dacă nu primesc marfa nu pot plăti facturile mai vechi.

“Dezvoltarea companiei s-a facut pe banii furnizorilor, întrucât banii investitorilor practic nu există”, a declarat Ionescu, potrivit www.wall-street.ro.

Managerii Coface precizează că întârzierele de plată către furnizori au ajus şi la 240 de zile, fapt neobişnuit pentru sectorul alimentar.

Primul magazin Mic.ro s-a deschis în aprilie 2010. Oficialii companiei estimau că Mic.ro va finaliza anul 2011 un total de 1.300 de magazine fixe si 1.000 mobile, pe roţi.