Lasselsberger va investi 14 mil. euro în fabrica de plăci ceramice de la Cluj în următorii trei ani


Producătorul de plăci ceramice Lasselsberger, care deţine pe piaţa locală brandul Cesarom, va investi 14 milioane de euro până la finele anului 2013 în fabrica de la Cluj-Napoca.

Compania mizează pe majorarea cotei de piaţă până la 45%, printr-o creştere anuală a producţiei cu 30%, la 8,5 mil. mp, a declarat joi directorul general al Lasselsberger România, Christian Morath.

„Investiţiile se vor îndrepta către retehnologizarea fabricii din Cluj-Napoca, către creşterea capacităţii de producţie, prin inaugurarea unei noi linii, dar şi către infrastructura unităţii şi managementul calităţii”, a spus Morath.

Acesta a explicat că cea mai mare parte a investiţiei va fi absorbită de noua linie de plăci ceramice porţelanate. Această linie va fi inaugurată în cursul anului viitor şi va determina o majorare cu 30% a capacităţii anuale de producţie a Lasselsberger.

În privinţa investiţiilor aferente anului în curs, directorul de operaţiuni al companiei, Eduard Măcărescu, a subliniat că acestea se vor ridica la patru milioane de euro.

„Lansarea unei noi linii de producţie şi modernizarea celor deja existente vor determina şi creşterea cotei de piaţă a Lasselsberger de la 42% în 2011, la 45% până în 2013”, a mai precizat Măcărescu.

În privinţa exporturilor, dacă, pentru anul în curs, compania are în plan menţinerea acestora la 5% din totalul cifrei de afaceri, în 2012 acestea se vor ridica la 7% din business-ul companiei. Pentru acest an, Lasselsberger estimează menţinerea cifrei de afaceri la nivelul anului trecut, de aproximativ 38,5 milioane euro.

Cesarom este unul dintre brandurile cu tradiţie din România, având o istorie de peste 40 de ani. Plăcile ceramice sunt produse la Cluj pe cinci linii de fabricaţie: două linii de fabricaţie a plăcilor ceramice pentru pardoseli (gresie), două linii de fabricaţie a plăcilor ceramice pentru pereţi (faianţă) şi o linie de fabricaţie a plăcilor de decor şi brâuri.

Compania a devenit, începând cu 2004, membră a grupului austriac Lasselsberger, acesta fiind unul dintre cei mai renumiţi producători europeni şi mondiali de plăci ceramice (gresie, faianţă, decoruri).

O dată cu intrarea în grupul Lasselsberger, compania şi-a schimbat numele în Lasselsberger SA, dar a păstrat marca de produs Cesarom.

Sursa: NewsIn