Lazea(BNR): România are nevoie de o rată de creştere sustenabilă, care lasă loc autofinanţării


România are nevoie de o rată de creştere sustenabilă a PIB-ului, nu neapărat de creştere ambiţioasă, ci o rată de creştere care lasă loc autofinanţării şi nu îndatorării progresive, a declarat Valentin Lazea, economist-şef al Băncii Naţionale a României (BNR).

„Oamenii ar trebui să aibă răbdare, dar nu au. Este nevoie de o schimbare de mentalitate. Prin mentalitate vreau să spun că trebuie să privim către viitor în termeni de rată de creştere sustenabilă a PIB-ului, nu neapărat de creştere ambiţioasă – o rată de creştere care lasă loc autofinanţării şi nu îndatorării progresive”, a precizat Lazea.

El a declarat că PIB-ul a crescut prea repede în ultimii ani, înregistrând astfel o creştere forţată, care a depăşit o rată optimă. În al doilea rând, nici calitatea nu a fost cea potrivită, susţine reprezentantul BNR.

Din 2008, când am început să forţăm ritmul de creştere al PIB-ului, rezultatul a  fost o deteriorare a indicatorilor ecomomici, menţionându-se astfel deterioratea contului curent.

„În momentul în care investitorii străini de la Londra, New York sau din altă parte văd un deficit de cont curent de 11-13% din PIB nu pot decât să se panicheze. În legătură cu această deteriorare vine datoria externă”, a spus Lazea.

El a declarat că investitorul străin este „un animal uşor de speriat”, în condiţiile în care se uită la deficitul de cont curent sau la deficitul bugetar. „România ar trebui să crească într-un mod decent fără să acumuleze dezechilibre”, a spus Lazea.

El a subliniat că România nu poate creşte decât în prezenţa investiţiilor străine. Investiţiile nu au fost făcute în sectoare precum industrie sau turism „care pot genera valută şi care pot duce la micşorarea datoriei generale, susţine Lazea.

El a declarat că, şi în prezent, cele mai multe investiţii vin în servicii şi construcţii, în ciuda faptului că industria este singurul sector care s-a descurcat bine şi a înregistat creştere. „Oamenii investeasc în aceste sectoare nonperformate pentru că este mai uşor să investeşti în altă parte decât în industrie”, a subliniat Lazea.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.infotravelromania.ro