MCSI a primit 624 de propuneri de proiecte pentru sprijinirea sistemelor de tehnologia informaţiei


Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a anunţat luni că a primit 528 de propuneri de proiecte depuse în prima zi şi 624 proiecte în prima săptămână de la deschiderea operaţiunii „Sprijin pentru sisteme TIC integrate şi alte aplicaţii electronice pentru afaceri”.

Bugetul total alocat acestui apel de proiecte este de 280 milioane lei, iar beneficiarii eligibili pentru această operaţiune sunt IMM-uri. Valoarea maximă a finanţării nerambursabile acordate este de 1,2 milioane lei, iar cea minimă de 45.000 lei.

„Înregistrarea propunerii de proiect se va realiza on-line (www.fonduri.mcsi.ro), în mod continuu şi se va încheia în 30 martie 2012 ora 16:30″, se arată într-un comunicat emis luni de MCSI.

Proiectele sunt finanţate prin Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public” din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”.

Sursa: NewsIn