Min. Agriculturii cere aplicarea procedurii simplificate a taxării inverse şi la legume şi fructe


Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a înaintat Ministerului Finanţelor Publice (MFP) propunerea ca procedura simplificată a taxării inverse să fie aplicată mai multor produse, inclusiv legume şi fructe, se arată într-un comunicat emis joi de minister.

Prin OUG 49/2011 a fost instituită aceeaşi măsură pentru cereale şi plante tehnice.

„Fenomenul de evaziune fiscală pe piaţa legumelor şi fructelor înregistrează un nivel ridicat, aşa cum au dovedit-o rezultatele ultimelor acţiuni de verificare şi control desfăşurate în pieţele de gros de structurile cu atribuţii de control din cadrul MADR şi MFP”, potrivit comunicatului.

Reprezentanţii MADR consideră că aplicarea taxării inverse la legume şi fructe va avea ca efect reducerea considerabilă a fraudei fiscale în acest sector şi îmbunătăţirea modului de funcţionare a pieţei legumelor şi fructelor prin eliminarea practicilor neconcurenţiale.

„În acest sens, MADR se arată dispus pentru colaborare cu MFP în vederea furnizării datelor şi informaţiilor necesare unei argumentări care să susţină o nouă propunere a României pentru a fi înaintată Comisiei Europene”, spun aceştia.

Sursa: NewsIn