Min.Economiei: Gazele livrate populaţiei s-ar fi scumpit dacă păstram facilitatea pentru industriali


Spread the love

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a propus Guvernului ca producătorii din industria chimică să nu mai primescă gaze naturale doar din producţia internă, întrucât acest lucru ar fi presupus majorarea preţurilor de furnizare reglementată a gazelor pentru populaţie.

„După cum se ştie, producătorii din industria chimică, dar şi unele companii din domeniul energetic, au beneficiat până la 31 octombrie 2010 de gaze naturale doar din producţia internă, ceea ce înseamnă costuri mult mai mici faţă de factura la gaz plătită de populaţie şi semnificativ mai mici faţă de orice alt consumator eligibil din România. Măsura a fost luată în mai 2009 şi a expirat la 31 octombrie 2010. MECMA a propus Guvernului României să nu mai prelungească acest termen. Principalul motiv al acestei propuneri îl constituie creşterea ponderii importului în coşul de gaze naturale destinat celorlalţi consumatori, în special consumatorilor casnici. Acest lucru s-ar traduce prin majorarea preţurilor de furnizare reglementată a gazelor naturale, vizând în special populaţia”, se  arată într-un comunicat emis marţi seara de minister.

Cu alte cuvinte, spun oficialii Ministerului Economiei, dacă ar continua livrarea către unii agenţi economici de gaze naturale doar din producţia internă, ar trebui ca preţul la gaze naturale să crească semnificativ atât pentru populaţie, cât şi pentru orice alt consumator eligibil.

„Precizăm că, între efectele negative pe care această măsură le-a produs, se numără majorarea componentei de import pe piaţa reglementată, ceea ce a condus la solicitarea furnizorilor de a majora preţurile pentru consumatorii vizaţi, precum şi apariţia unor dificultăţi în realizarea programului de înmagazinare pe componenta de gaze naturale din producţia internă, fiind necesară suplinirea acestor cantităţi cu gaze naturale din import, la costuri substanţial mai mari”, se mai arată în comunicat.

Începând cu 2002, producătorii interni de îngrăşăminte chimice au beneficiat de reduceri comerciale din partea Romgaz, înregistrând importante restanţe la plata gazelor naturale furnizate, astfel încât, la această dată, datoria reeşalonată la plată atinge un nivel de 531 milioane lei, ceea ce reprezintă echivalentul consumului de gaz pe 6 luni pentru această categorie de consumatori.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.presaonline.com